Investigația vizează modul în care s-a făcut campania electorală pe TikTok pentru primul tur al alegerilor prezidențiale
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a transmis în cursul zilei de astăzi:
În urma desecretizării și analizării documentelor care au fost prezentate în cadrul ședinței CSAT din data de 28 noiembrie 2024 privind desfășurarea procesului electoral pentru funcția de Președinte al României, astăzi, 5 decembrie 2024, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a sesizat din oficiu în baza indiciilor care relevă posibile încălcări ale legislației electorale și săvârșirea altor infracțiuni conexe.
Cercetările vizează indiciile privind săvârșirea unor infracțiuni electorale care ar fi influențat procesul de vot, prin metode precum coruperea alegătorilor, inclusiv în mediul online, cu scopul de a-i determina să voteze un anumit candidat.
Sesizarea vizează, totodată, și infracțiuni de spălare a banilor în legătură cu posibile nelegalități legate de proveniența și utilizarea sumelor de bani folosite pentru finanțarea ilegală a campaniei electorale a unui candidat de către susținătorii săi.
De asemenea, sesizarea are ca obiect și comiterea unor infracțiuni informatice de competența parchetelor regulare, ca urmare a identificării unor activități în mediul online care au implicat crearea și utilizarea unor conturi false, menite să influențeze opțiunile alegătorilor, acțiuni care au avut potențialul de a afecta exprimarea corectă a voturilor în cadrul procesului electoral.
În cadrul aceluiași demers, s-a solicitat procurorului-șef al DIICOT să efectueze o analiză proprie a informațiilor existente din perspectiva sesizării din oficiu, în raport de indiciile privind săvârșirea unor infracțiuni aflate în competența structurii specializate de parchet, conform art.11 din OUG nr.78/2016.
A avut o reacție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată care a transmis în urmă cu scurt timp:
Urmarea a comunicatului de presă emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în cursul acestei zile și a interesului manifestat de reprezentanții mass-media, Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Astăzi, 5 decembrie 2024, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a transmis procurorului-șef al DIICOT o solicitare pentru efectuarea unei analize a informațiilor rezultate în urma desecretizării documentelor care au fost prezentate în cadrul ședinței CSAT din data de 28 noiembrie 2024 privind desfășurarea procesului electoral pentru funcția de Președinte al României.
În acest context, sunt analizate elementele factuale de natură să determine declanșarea unei investigații penale privind săvârșirea unor infracțiuni aflate în competența DIICOT, conform art.11 din OUG nr.78/2016.
Cum au ajuns coiful și brățările dacice de aur în Olanda: Prima explicație a Ralucăi Turcan
Redacția Botoșăneanul
Jan 26, 2025
Meteorologii au emis COD GALBEN de ceață: CARE sunt zonele afectate
Redacția Botoșăneanul
Jan 26, 2025
Doliu la Teatrul Eminescu în familia directorului Vasilachi
Redacția Botoșăneanul
Jan 26, 2025
Ultimul drum, dar nu cel mai ieftin: Provocările repatrierii botoșănenilor decedați în străinătate
Ramona Lupu
Jan 26, 2025
Atenție șoferi! CODUL GALBEN de ceață și polei a fost prelungit iar vizibilitatea este redusă
Redacția Botoșăneanul
Jan 25, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile