Patria lui Eminescu, sărbători sub gunoaie – Primăria pregătește o amendă – FOTOGALERIE

Tradiția curățeniei dinaintea Paștelui a pierit pe plaiurile eminesciene. Și asta nu din cauza locuitorilor de aici.

 

Sâmbătă după-amiază punctele de colectare ale deșeurilor din comuna Mihai Eminescu erau arhipline.


Întrucât în containere nu mai aveau unde să își lase gunoiul, oamenii au început să îl deverseze prin apropiere, aspectul și mirosul nefiind tocmai proprii unei zone care s-ar dori turistice.


Problema a fost sesizată de fostul primar și deputat al localității, Verginel Gireadă: ”Urbanul nu își face treaba. Nu se poate așa ceva”.


Potrivit ex-parlamentarului, Primăria Mihai Eminescu, la care activează și în prezent, ar urma să aplice o amendă SC Urban Serv SA.


El susține că administrația locală nu înregistrează datorii către operatorul de salubrizare și că vineri și sâmbătă compania municipalității botoșănene ar fi trebuie să ridice gunoiul din satul Cătămărăști Deal, lucru pe care nu l-ar fi făcut.


În toată comuna ar fi însă probleme cu deșeurile.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store
Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare