Pichetare nemţească, cereri româneşti la Prefectură – GALERIE FOTO

 

Cel puţin dintr-un punct de vedere, pichetarea organizată marţi la Botoşani de Cartel Alfa a fost una cu specific german. Sindicaliştii au promis că protestează de la 14:00 la 15:00 şi că la 15:05 intră la discuţii cu prefectul şi exact aşa s-a întâmplat.
cartel alfa pichetare prefectura botosani

Prefectul a salutat manifestanţii

Cu trei minute înainte de expirarea termenului cei aproximativ 60 de participanţi la acţiunea din faţa Prefecturii au început să îşi strângă bannerele, să se dezbrace de maiourile inscripţionate cu numele sindicatului de la care aparţin, astfel încât la ora fixată de la început au părăsit Piaţa Revoluţiei. Pentru mai puţin de cinci minute la manifestare a luat parte şi prefectul Costică Macaleţi. Însoţit de directorul de cancelarie, Viorica Afrâsănei, primul reprezentant al Guvernului în Botoşani a coborât în faţa Palatului Administrativ, a salutat oamenii prezenţi acolo şi a dat mâna cu Marius Oroşanu, preşedintele Cartel Alfa Botoşani, pe care l-a întrebat când vor urca la discuţii.

Protest tăcut

Fiind vorba de o pichetare şi nu de un miting, protestul a fost unul cât se poate de tăcut. Nu s-a scandat ceva şi nici nu s-a venit cu pancarte, oamenii discutând despre alte probleme, unii făcându-şi chiar şi o poză ca amintire probabil de la protest. Dacă organizarea a fost nemţească, revendicările au fost proprii doar României, salariul minim de 1.000 de lei sau dezbaterea publică reală a tuturor proiectelor care privesc regionalizarea şi descentralizarea nefiind probleme de actualitate în Germania. Printre alţii, la pichetare au luat parte sindicalişti de la Impact, Solidaritatea Sanitară, APIA, Agenţia pentru Protecţia Mediului şi Memorialul Ipoteşti.
[[galerie-foto]]
CITEŞTE ŞI:
 Oroşanu și prefectul : Un om care este bătut, umilit, pus în genunchi
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
 Lidera sindicatului APIA acuză presiuni politice de la marii fermier: O să comentez în altă parte
Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

Un sfert de județ lăsat fără apă din cauza unei avarii

Redacția Botoșăneanul

Jul 09, 2025