Plimbare... cu multă apă pe Pietonalul Unirii : Se produc o serie de pierderi GALERIE FOTO

Zeci de botoșăneni se aflau în după amiaza zilei de duminică 15 iunie pe una dintre cele mai populate alei pietonale din municipiu. Copii cu părinți, adolescenți îndrăgostiți ținându-se de mână sub priviri nostalgice ale pensionarilor aflați pe bănci.

 

Tabloul ar fi fost unul perfect dacă o parte din apa care țâșnea din fântânile arteziene de pe Pietonalul Unirii nu s-ar fi regăsit pe trotuar. Problematică pare a fi mai ales cea de lângă Muzeul Județean care a ”fugărit” botoșănenii de pe băncile amplasate în apropierea Complexului Maria.
Problema și-ar avea însă o rezolvare și anume achiziționarea unor senzori de vânt prin care să fie reduse pierderile de apă.
Așa au fost proiectate, alea nu le-am făcut eu. Se pot regla, acum am luat o serie de măsuri prin care să putem achiziționa o serie de senzori de vânt și de ploaie pentru toate fântânile pentru că se produc o serie de pierderi. Încercăm să reparăm tot ce s-a făcut cu scăpări”, a declarat Ovidiu Portariuc.
Primarul a declarat că așteaptă o solicitare în acest sens prin Direcția de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA). (G.E.)
CITEȘTE:
 Plânge natura la Botoșani: Peste 100 de copaci vor fi doborâți - FOTOGALERIE
[[galerie-foto]]

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

Oficial: O mare companie de curierat a fost cumpărată

Redacția Botoșăneanul

Jun 17, 2025