Poftim? Rovana Plumb la noul CET– DIALOGUL despre "ejectul" Flutur & Diaconu

 

Autorităţile nu doar că „au uitat” să îi invite pe fostul primar Cătălin Flutur şi ex-directorul general Ion Diaconu la vizita ministrului Mediului la noul CET, ci au încercat să îşi aroge toate meritele pentru reabilitarea Centralei de Energie Termică.
rovana plumb modern calor

"Vreau totodată să felicit Primăria"

La finalul vizitei la SC Modern Calor SA, ministrul Mediului nu a făcut decât să reia nişte afirmaţii anterioare ale primarului Ovidiu Portariuc şi directorului Florin Sandu: lucrările sunt finalizate în proporţie de 98% (edilul şef spusese 99%), deja se dă căldură prin noul sistem, Ministerul Mediului a făcut plăţi de 80 de milioane în acest an, bineînţeles cu omisiunea de a se preciza că banii nu sunt ai Ministerul Mediului, ci fonduri europene derulate doar prin această instituţie.
„Sunt respectate toate standardele de Mediu în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi mă bucură faptul că am putut să finanţăm acest proiect prin Programul Operaţional Sectorial Mediu. Numai în ultimul an de zile au intrat 80 de milioane de lei şi vreau totodată să felicit Primăria că a găsit soluţiile pentru cofinanţare astfel încât şi ultimele plăţi să poată ajunge aici, la nivelul Primăriei pentru a putea fi finalizată centrala”, a afirmat Rovana Plumb, care a promis o diminuare a facturii cu 10%.

"Eforturile au fost făcute în ultimul an de zile"

A urmat dialogul pe seama neparticipării la acţiune a iniţiatorilor proiectului.
-    De ce nu aţi invitat şi vechea administraţie?
-    Poftim?

-    De ce nu aţi invitat şi vechea administraţie?
-    ...
Sigur, a fost organizat de către cei de la Modern Calor şi a rămas la latitudinea lor pe cine să invite (Rovana Plumb a tăcut derutată câteva secunde, a dat din umeri, astfel încât a răspuns Ovidiu Portariuc).

-    Proiectul a fost pornit pe vremea vechii guvernări şi de asta întrebăm acest lucru.
-    Sigur că da (tot Ovidiu Portariuc).
-    Important este nu cum porneşti, ci cum te menţii, ori eforturile au fost făcute în ultimul an de zile. De altfel, din suma de 120 de milioane, 80 de milioane au fost plătite în ultimul an de zile şi de aceea îmi place să spun că urmărim cu atenţie toate investiţiile care se fac prin POS Mediu (Rovana Plumb).

-    Important este şi cine obţine finanţarea probabil, nu?
-    Cetăţenii sunt beneficiarii finanţărilor europene (Rovana Plumb).

-    Cine obţine finanţarea am întrebat, cine sunt beneficiarii ştim.
-    Orice punct de vedere trebuie respectat (Rovana Plumb).

Proiect depus în 2009, contract semnat în 2011

Oricum, părerea oficialului guvernamental despre noul CET este una extrem de pozitivă:  „este pe locul I şi este un model pentru toată România”.
Contractul „Reabilitarea sistemelor de încălzire urbană în municipiul Botoşani în vederea conformării cu standardele de mediu privind emisiile poluante în atmosferă şi pentru creşterea eficienţei energetic în alimentarea cu căldură urbană” a fost semnat pe 24 februarie 2011 de Laszlo Borbely, pe atunci ministrul Mediului şi de Cătălin Flutur şi Ion Diaconu, o mare parte a lucrărilor derulându-se în perioada în care erau primar, respectiv director general la SC Modern Calor SA. Proiectul, în valoare de 45 milioane de euro, fusese depus în 2009 de Primăria Botoşani şi operatorul de termoficare pe  “Axa prioritară 3- reducerea poluării provenite de la sistemele de încălzire urbană în localităţile cele mai afectate”.
CITEŞTE CÂND S-A ANUNŢAT OFICIAL SEMNAREA CONTRACTULUI:
ACUM : Conferinţă de presă la PDL după 7 luni
[[banner]]
VEZI ŞI:
 Vizita ministerială la CET, între tocurile ministrei şi caschetele şefilor Modern Calor – GALERIE FOTO

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

Casieriile Modern Calor se închid pentru o zi 

Redacția Botoșăneanul

Jun 07, 2025