Sosit la Botoșani cu aproximativ 60 de minute față de ora programată, prim-ministrul Marcel Ciolacu nu a mai mers prima oară la Teatrul Mihai Eminescu, așa cum era programat inițial, și s-a deplasat direct la Hotel Rapsodia, unde s-a întâlnit cu oameni de afaceri.
Presa nu a avut acces la eveniment, iar premierul a făcut declarații la sfârșitul ședinței.
Ca atare, a avut un discurs axat pe teme economice. A arătat că nu militează pentru declararea județului Botoșani drept zonă defavorizată, ci pe o infuzie de capital și de investiții și a insistat pe o colaborare economică mult mai strânsă între județele Botoșani și Suceava.
Aceasta și în condițiile viitoarei reconstrucții a Ucrainei astfel încât prevede construcția unor parcuri logistice de care să beneficieze ambele județe și mai departe firmele care vor avea afaceri peste graniță.
A anunțat dorința de renegociere a PNRR pentru a include amenajarea acestor parcuri logistice, explicând că atunci când a fost negociat acest uriaș program de finanțare războiul din Ucraina nu începuse și nu se puteau prevede finanțări pentru asemenea obiective.
A menționat că lucrările la Autostrada Moldovei A 7 avansează rapid și că finalizarea acestora va aduce un boom economic pentru această parte a țării, precizând că, ”același lucru s-a întâmplat în Constanța, PIB-ul s-a dublat într-un an”.
”Sper ca președinții de CJ, primarii municipiilor reședință să se așeze cât mai repede la masă și să găsim cele mai bune soluții de dezvoltare. Sunt aceleași provocări și aceleași nevoi în județele de frontieră”.
”Șansa României este într-o stabilitate politică democratică și cu o șansă unică, niște oportunități unice în perioada următoare”.
”Este o certitudine că nu se mărește nicio taxă anul viitor”.
”Este un plan care anticipează anumite evoluții și anumite trenduri din economia europeană”.
”Eu cred în reforma administrativă (...). Eu cred în continuare că trebuie o descentralizare zonală și o dependență cât mai mică de București. Dar nu o putem face după capul nostru, ci după o analiză. Este o comunicare atât cu administrația publică locală, cât și cu mediul de afaceri”.
”Eu vorbesc de parcuri logistice, de parcuri industriale în această zonă a țării. O zonă industrială comună cumva Suceava – Botoșani. Un plan integrat curajos”.
”O tâmpenie, o gogoriță mai mare nu am auzit de mult. Ce aberații! (...). Niciodată, dar niciodată nu voi sta la masă cu George Simion și nu vom guverna cu AUR”.
”O să vedeți că se face stadionul”.
Abia după întrunirea de la Hotel Rapsodia, Marcel Ciolacu s-a deplasat la Teatrul Mihai Eminescu.
La declarațiile oficiale a fost însoțit de Doina Federovici, Marius Budăi și Cosmin Andrei, adică liderii de la județ și municipiu ai PSD Botoșani.
Botoșănean adus la Urgențe de la un abator din județ, cu brațul tăiat
Gabriela Erdic
Dec 04, 2024
Botoșăneancă AMENDATĂ cu 800 de lei de polițiștii locali
Redacția Botoșăneanul
Dec 04, 2024
Gabriela Erdic
Dec 04, 2024
Sute de botoșăneni vor primi ajutor pentru încălzirea locuinței
Redacția Botoșăneanul
Dec 04, 2024
Angiograful performant a ajuns astăzi la Spitalul Județean: ANUNȚUL managerului – VIDEO
Oana Sava
Dec 04, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile