Noul ministru al Agriculturii a făcut anunțul.
După depunerea jurământului, noul ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale este acum Florin Barbu, acesta înlocuindu-l pe Petre Daea. În timpul audierilor din comisiile de specialitate, social democratul a vorbit despre proiectele pe care le va demara ca lider al instituției.
Barbu a anunțat că vrea să interzică făina de greieri în magazinele din România, dar și comercializarea cărnii sintetice, potrivit playtech.ro
În luna aprilie a acestui an, Marcel Ciolacu anunța depunerea unui proiect de lege prin care se interzice utilizarea făinii de insecte în prepararea produselor prevăzute în Registrul Naţional al Produselor Tradiţionale, măsura fiind luată pentru protejarea produselor tradiționale românești.
„Protejăm produsele tradiţionale româneşti! Am depus astăzi proiectul de lege prin care se interzice utilizarea făinii de insecte în prepararea produselor prevăzute în Registrul Naţional al Produselor Tradiţionale”,
a trasmis politicianul, printr-un mesaj publicat pe o platformă de social media.
Liderul PSD a precizat că „aşa cum au făcut şi alte ţări europene, la fel trebuie să facem şi noi!”.
(sursa foto – depositphotos.com)
Gabriela Erdic
Jan 19, 2025
Botoșăneni care și-au cumpărat utilaje din bani europeni verificați de comisarii de la Mediu
Oana Sava
Jan 18, 2025
CLIPUL ZILEI: Scandări de AUR la protestul din centrul orașului
Oana Sava
Jan 18, 2025
Membrii din secțiile de votare vor primi mai puțini bani la alegerile din mai
Redacția Botoșăneanul
Jan 18, 2025
A fost cutremur în România: Orașele unde s-a simțit
Redacția Botoșăneanul
Jan 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile