Record doborât la Botoșani: Director pentru 20 de zile la o instituție publică

Nici măcar o lună de zile nu a stat pe funcție unul dintre directorii adjuncți numiți în fruntea unei instituții publice deconcentrate de la Botoșani, imediat după ruperea Uniunii Social Liberale.

 

Este vorba despre Viorel Acsinte, medicul veterinar care a înlocuit-o pe funcția de director executiv adjunct în cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) pe Rodica Zelincă care a trecut pe un  post de execuție.
Cum numirea a fost pe perioadă determinată iar ocupantul cu concurs al acestui post ar urma să revină la Botoșani după ce a fost eliberat dintr-o funcție ocupată la nivel central cu susținere politică de la PNL, Viorel Acsinte s-a bucurat de postura de șef pentru puțin timp.
Ce să se întâmple? Dl. doctor Airimițoaei a avut postul ocupat prin concurs, de director adjunct al DSVSA. Și revine ca director adjunct. Dl. doctor Acsinte revine pe postul dlui de la inspecție”, a  declarat Minodora Vasiliu, directorul DSVSA care a ținut să mulțumească tuturor șefilor vremelnici care s-au perindat pe scaune de conducere.
De altfel, imediat după ce a dobândit funcția de conducere, Viorel Acsinte a fost căutat la birou de reporterii Botoșăneanul. El se afla pe teren și a transmis că nu este dispus să acorde interviuri neavând o ținută vestimentară adecvată.
(G.E.)

CITEȘTE:
Liberalii îşi apără omul demis de la ANSVSA cu atac la „tânărul Dolineaschi”: Epurări comuniste


Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare