Cea mai mare unitate medicală din județ se confrunta în trecut cu un val de reclamații întrucât medicii nu ofereau informații aparținătorilor despre starea rudelor internate pe diferite secții.
Lucrurile par că au intrat pe un făgaș normal, iar medicii de la Spitalul Județean „Mavromati” țin legătura cu aparținătorii pacienților. În momentul în care un bolnav este internat în spital, familia acestuia primește un mesaj cu numele medicului curant și numărul de telefon de pe secție.
Rudele care doresc detalii despre starea pacientului sună la respectivul număr. Dacă medicul nu se află în secție la acel moment, iar asistenta nu poate furniza informațiile cerute, sunt contactate ulterior chiar de doctor.
Corneliu Prepeliță, manager Spitalul Județean „Mavromati”.
„Au fost probleme în acest sens, dar au fost remediate încă de la sfârșitul anului trecut. Legătura cu aparținătorii pacienților este ținută în mod constant de către medici. Asta ne bucură foarte mult fiindcă de cele mai multe ori, grija pe care o purtăm aproapelui nostru, mamei, soției, fiului nostru, ne determină să accesăm cât mai multe informații despre familia noastră.”
Medic de la Botoșani dat afară din sistem după un proces cu o miză de peste 30.000 de euro
Conducerea spitalului susține că în acest moment nu există reclamații cu privire la acest aspect, care a fost îmbunătățit considerabil în ultimele luni.
Corneliu Prepeliță, manager Spitalul Județean „Mavromati”.
„Medicii colaborează și transmit imediat informații către pacienți și lucrul acesta ajută la o imagine mai bună a Spitalului Județean și o mai bună colaborare între aparținători și echipa medicală. Există un număr de telefon pentru fiecare secție unde aparținătorii pot să sune și să afle informații despre rudele lor, personalul medical cu promptitudine răspunde la aceste numere de telefon”.
Și pe site-ul unității sanitare sunt afișate aceste numere de telefon unde oamenii pot suna.