Consilierii județeni de la Botoșani s-au întrunit astăzi, 27 iunie 2024, cu începere de la ora 12:00.
Prezența nu a fost una asigurată în totalitate, fiind prezenți în sala Nicolae Iorga a Palatului Administrativ 22 din cei 32 de aleși județeni.
Ordinea de zi a cuprins un număr de 12 proiecte de hotărâre din care au fost retrase două și pe listă suplimentară incluse alte patru.
Doina Federovici, președinte CJ Botoșani
Ședința a durat aproximativ 20 de minute, interval în care practic în sală s-a auzit doar vocea șefei Județului care a dat citire proiectelor și a cerut vot din partea consilierilor prezenți.
Nimeni nu s-a înscris la intervenții și niciunul dintre cei prezenți nu a avut vreo obiecție sau nelămurire.
De asemenea, la penultimul punct de pe ordinea de zi, respectiv prezentarea interpelărilor, în sală a fost din nou liniște.
Odată cu trecerea campaniei electorale și implicit a alegerilor pentru administrația publică locală tensiunile de la astfel de ședințe cu participare de politicieni s-au calmat întrutotul iar lucrurile își reintră pe făgașul normal.