Curtea de Apel Suceava l-a condamnat pe un bărbat la nouă ani și patru luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate și tentativă de omor.
Magistrații au dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 75 de lei, reprezentând contravaloarea prin echivalent în bani a bunurilor folosite de acesta la săvârșirea infracțiunilor (cuţit şi lopată – 25 lei+50 lei).
La data de 11 martie 2022, cele trei persoane vătămate și încă patru persoane au hotărât să organizeze o petrecere pentru ziua de naștere a unei persoane vătămate, la o casă moștenită a unui martor în satul Rogojești, comuna Mihăileni, județul Botoșani.
Persoanele menționate s-au întâlnit în acea zi cu inculpatul. Aceştia au ezitat să-l invite la petrecere întrucât era cunoscut că acesta provoacă scandal pe fondul consumului de alcool. Cu toate acestea, în seara de 11 martie 2022, în jurul orelor 21.00, inculpatul i-a contactat telefonic, manifestându-şi intenţia de a participa şi el la petrecere, motiv pentru care a fost invitat.
Inculpatul şi celelalte persoane au petrecut până spre dimineață, consumând băuturi alcoolice, iar în jurul orelor 2.30, în dimineața zilei de 12 martie 2022, un martor a plecat, ceilalți continuând petrecerea.
La un moment dat, în jurul orei 3.00, între inculpat și una dintre victime s-a iscat un conflict, în cadrul căruia inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu palma şi cu pumnul la nivelul feţei, iar ochelarii pe care îi purta i-au sărit de pe față și au căzut pe sol, rupându-se.
În ajutorul persoanei vătămate au intervenit celelalte două persoanele vătămate, care i-au adus un prosop îmbibat în apă rece pentru a-i opri sângerarea. La interval de câteva minute, inculpatul s-a enervat din nou și a mers către victima agresată pe care a lovit-o cu piciorul la nivelul feței, aceasta căzând la sol, unde a fost din nou lovită cu piciorul în zona corpului, scrie știreasucevei.ro
În momentul când a fost lovit în față, acesta avea în mână un telefon mobil, iar în urma loviturii, acesta l-a scăpat și a căzut pe sol, spărgându-se. În timp ce persoana vătămată se afla căzută la sol, iar inculpatul dorea în continuare să o lovească, au intervenit alte două persoane, care l-au îndepărtat pe acesta din urmă. Profitând de acest lucru, persoana vătămată a fugit afară din imobil, însă inculpatul a plecat după acesta, a luat o lopată pe care a găsit-o în curte și a început să îl urmărească pe ”rival”, aplicându-i cu acea lopată cel puţin o lovitură în zona spatelui, după care inculpatul s-a împiedicat, ocazie cu care persoana vătămată a profitat de situație și a fugit în spatele curții, mai exact într-o grădină.
Click AICI pentru continuarea articolului