Soţia unui botoşănean din Top Forbes şi angajaţii au adus bani şi jucării de acasă

În perioada 7-15 aprilie 2014, Fundaţia Alfa Suflet şi Energie şi compania Electroalfa au derulat o campanie umanitară pentru a veni in sprijinul familiilor şi vârstnicilor cu situaţii financiare şi sociale deosebite din comunitatea locală, se arată într-un comunicat trimis redacţiei.

 

Organizată cu prilejul Sfintelor Sărbători Pascale, campania umanitară “Acţionăm cu energie, dăruim din suflet” a reuşit să implice aproape toţi angajaţii companiei, fiecare contribuind cu ceva: bani, jucării pentru copii, cărţi, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, alimente neperisabile. Din sumele de bani oferite de fundaţie şi cele colectate din randul angajaţilor Electroalfa, au fost achiziţionate pachete consistente de alimente: ulei, făină, zahăr, fructe şi dulciuri pentru copii, produse refrigerate şi conserve alimentare, produse de curăţenie.
În Joia Mare, reprezentantii fundaţiei şi companiei menţionate au reuşit să ajungă la familii nevoiaşe din Botoşani, Cristeşti, Corni şi Bucecea. Donaţiile colectate şi pachetele cu alimente au ajutat 17 adulţi sau vârstnici şi 29 de copii.
“Implicarea angajaţilor companiei Electroalfa în această acţiune umanitară, iniţiată de Fundaţia Alfa Suflet şi Energie ne-a oferit tuturor prilejul de a le umple sufletele de bucurie bătrânilor şi familiilor cu posibilităţi financiare foarte reduse. Am trăit emoţia fiecărui beneficiar şi aceasta ne motivează să continuăm munca noastră pentru cei care au nevoie de ajutor”, a declarat Mioara Ciubotaru, vicepreşedinte Fundaţia Alfa Suflet şi Energie.
Luna aceasta, o sportivă sprijinită financiar de Electroalfa tocmai a obţinut o medalie de argint la Campionatele Europene de Haltere pentru seniori.
[[galerie-foto]]
CITEŞTE ŞI:
 Fata de suflet a preşedintelui de la Electroalfa a dat lovitura în Israel

Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare