Pe 23 mai 2025, opt deținuți au făcut un pas spre o nouă viață, participând la Bursa locurilor de muncă organizată cu sprijinul AJOFM Botoșani.
Evenimentul a fost o punte între trecut și viitor, între limitele detenției și libertatea unui nou început, prin muncă.
Cu CV-urile pregătite și cu dorința de schimbare, aceștia au discutat cu angajatori din diverse domenii: de la frizerie și tâmplărie, la construcții, mecanică auto, operare utilaje sau chiar instalare de panouri fotovoltaice.
Fiecare conversație a fost o oportunitate, o fereastră deschisă spre o viață normală, construită prin muncă cinstită și efort personal.
Participarea la acest eveniment face parte din demersurile constante ale administrației penitenciarului de a sprijini incluziunea socială și profesională a persoanelor aflate în detenție, ocazii ce pot contura un viitor în care greșelile trecutului pot fi lăsate în urmă, iar locul lor în societate, recâștigat pas cu pas.