Spiritul Crăciunului adus pe holurile Spitalului de Copii de un preot botoșănean

Un preot botoșănean, alături de tineri de la Seminarul Teologic „Sf. Gheorghe” din Botoșani au făcut o vizită copiilor internați în spital din dorința de a le aduce o bucurie prin daruri, vorbe calde și un mic moment artistic care să-i transpună în atmosferă de sărbătoare.

 

Cu ocazia apropierii Sărbătorii Nașterii Domnului, prin Proiectul „Daruri din Suflet pentru zâmbete de Crăciun”, organizat de Parohia „Sfinții Arhangheli” Teișoara-Roma, a fost împlinită o inițiativă menită să reflecte dragostea lui Hristos pentru cei aflați în suferință aducând bucuria Nașterii Domnului în viața copiilor internați în spital, prin cadouri, sprijin emoțional și o atmosferă de sărbătoare. 

 

Prin implicarea câtorva colaboratori și prin bunăvoința domnului doctor Constantin Tudorache, medicul-șef al Secției de Balneofizioterapie din cadrul Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani, voluntarii, alături de Părintele paroh Puiu I. Constantin au transmis un mesaj: 

 

„Am dorit să aducem un mesaj de speranță, o rază de lumină și bucurie acestor copii și familiilor lor, „Nașterea Domnului” învațându-ne să fim recunoscători, solidari și generoși, acest proiect fiind o expresie concretă a acestor valori”, a transmis preotul pe o rețea de socializare

 

 

(Foto: Facebook)

 

Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

Un individ periculos capturat de polițiștii botoșăneni

Redacția Botoșăneanul

Jul 03, 2025