More

    SuperLiga: FC Argeș anunță primul transfer al perioadei de mercato


    SuperLiga: FC Argeș anunță primul transfer al perioadei de mercato

    Bogdan Ioan Andone, antrenorul FC Argeș. Sursă foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES / imago sportfotodienst / Profimedia

    Mijlocașul belgian Xian Emmers a semnat un contract valabil pe un an și jumătate cu echipa FC Argeș a anunțat clubul din Superligă, marți seara, pe site-ul său oficial, scrie Agerpres.

    Acesta este primul transfer al perioadei de mercato ce va începe la 1 ianuarie 2026, precizează clubul din Trivale.

    După ce a început fotbalul la KRC Genk, Xian Emmers a fost recrutat de Inter Milano la vârsta de 16 ani. În Italia, Emmers a strălucit la echipa Primavera, cu care a câștigat campionatul (2016-17, 2017-18), Coppa Primavera (2015-16) și Supercoppa Primavera (2017-18).

    A debutat în fotbalul mare la US Cremonese, în Serie B, acolo unde a fost împrumutat de Inter Milano. În primul său sezon la seniori, belgianul a jucat 20 de meciuri.

    După această experiență, acesta a fost împrumutat la SK Beveren, în prima ligă belgiană, iar în sezonul 2020-21 a mers la Almere City, în liga a doua din Olanda.

    Grație evoluțiilor apreciate la Almere, Xian Emmers a fost transferat în 2021 de Roda JC Kerkrade, pentru care marcat 10 goluri și a oferit 10 assist-uri în 41 de meciuri.

    Emmers a ajuns apoi la Rapid București, în 2022. În Giulești, belgianul s-a impus rapid. A îmbrăcat tricoul vișiniu în 59 de meciuri și a marcat 5 goluri.

    În vara acestui an s-a despărțit de giuleșteni și a mers în Statele Unite ale Americii, la Phoenix Rising FC, unde a jucat 17 meciuri.

    Născut în Lugano, Elveția, Emmers reprezintă Belgia pe scena națională, fiind selecționat la toate categoriile de juniori, de la U16 până la U19. Cota de piață a lui Xian Emmers este de 250.000 de euro, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com.

    El este fiul lui Marc Emmers, fost internațional belgian, cu 37 de selecții, participant la două Cupe Mondiale și câștigător al Cupei Cupelor cu Mechelen.



    Source link

    Ultimele Stiri

    Articole asemanatoare