Ţâbuleac a pus în oglindă eurolistele şi a depistat o grămadă de neveste

PMP Botoșani consideră că Mişcarea Populară are cea mai performantă listă de candidaţi la alegerile europarlamentare, în timp ce pe listele celorlalte partide mustesc nepotismele și oamenii învechiți. Președintele PMP Botoșani, Mihai Țâbuleac, împreună cu echipa sa, au prezentat astăzi, într-o conferinţă de presă, atuurile candidaţilor PMP pentru alegerile europarlamentare.

 

Liderii filialei PMP Botoșani au dat exemplul PSD şi PNL, unde candidaţii propulsaţi pe locuri eligibile se află în strânse legături, de rudenie sau de prietenie, cu şefii partidelor care îi susţin. Soţia liderului PNL, Crin Antonescu, soţia şefului PSD, Victor Ponta, soţia lui Rareş Mănescu, primar al sectorului 6 din Bucureşti şi secretar general al PNL, fratele președintelui CJ Botoșani, sunt doar câteva exemple ale nepotismului practicat în cele două partide, au arătat liderii PMP Botoșani. Totodată, aceştia au criticat promovarea pe liste a unor personae neperformante, cum sunt Ecaterina Andronescu şi Maria Grapini, ambele cu rezultate foarte slabe ca ministru şi cunoscute pentru opţiunile lor anti-reformiste.
[[banner]]
Reprezentanţii PMP Botoșani au prezentat, în oglindă, profilurile primilor 12 candidaţi de pe lista Partidului Mişcarea Populară, despre care au spus că reprezintă dovada că se poate face o listă curată și performantă pentru europarlamentare.
“Mişcarea Populară a promovat pe locuri eligibile candidaţi cu rezultate în Parlamentul European, tineri cu o activitate profesională remarcabilă şi oameni cu o carieră profesională şi politică respectabile”, a precizat Mihai Țâbuleac.
Acesta a menţionat şi că, pe lista PMP se află şi candidatul din regiunea Moldova, Gabriel Berca, din Bacău, de profesie inginer, fost ministru și consilier prezidențial.
Reprezentanţii partidului au amintit că la Mişcarea Populară, desemnarea listei de candidaţi s-a făcut, în premieră, printr-o procedură democratică, ce a implicat votul tuturor organizaţiilor.
CITEŞTE ŞI:
 Euro-Țurcanu atacat cu listele de un președinte de partid: Este incorect și este imoral

Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare