Au venit să fie alături de familia îngenuncheată de durere oameni care au cunoscut-o pe Alexandra Ivanov.
Dar și alții care i-au aflat povestea tragică în ultimele zile și care au vrut să fie alături de îndoliați.
Alexandra Ivanov a fost condusă astăzi pe ultimul ei drum. Avea doar 25 de ani, era mama a trei copii mici și în general era o fire blândă și iubitoare. Îi plăcea să fie mamă, povestesc cunoscuții și probabil că ar mai fi adus pe lume și alte suflete. Era extrem de credincioasă și mergea săptămânal la Biserică pentru a se ruga.
Viața i s-a curmat brusc din cauza unor complicații apărute la ultima sarcină. Dar și din cauza unor neglijențe din partea personalului medical care, cel puțin la acest moment, rămân de neînțeles.
Nu există explicații sau o logică în firul evenimentelor din noaptea de joi spre vineri, 18 august 2023. Au rămas doar mesajele devastatoare care stau mărturie faptului că Alexandra s-a rugat practic pentru viața ei, însă strigătele ei de ajutor, chiar de pe patul de spital, au rămas fără răspuns.
Depusă într-un sicriu alb și înconjurată de o mare de flori, Alexandra a părăsit această lume și trupește. Odihna veșnică și-a găsit-o la micul cimitir din zona industrială a orașului. Slijba a fost oficiată de mai mulți preoți, cei care de altfel au purtat sicriul în care se afla Alexandra, lucru extrem de rar întâlnit la astfel de momente.
Pe timpul cât a trăit tânăra a fost aproape de biserică și de Dumnezeu, iar acesta a fost un gest din partea Bisericii pentru una dintre credincioasele sale.
Oamenii au ocupat întreaga curte a cimitirului, mulți s-au răsfirat printre cruci și au căutat umbra. Angajații firmei de pome funebre care s-a ocupat de partea de organizare au împărțit zeci de baxuri de apă celor care au venit la înmormântare.
Printre cei prezenți au putut fi observați și Coca Crâșmaru, directorul de îngrijiri a Spitalului Județean Mavromati dar și Daniel Bulboacă, președintele Sindicatului Solidaritatea Sanitară. De altfel, conducerea spitalului a transmis o coroană de flori și sincere condoleanțe familiei dar și promisiunea fermă că vinovații pentru moartea Alexandrei vor fi trași la răspundere.
Dumnezeu să o odihnească în împărăția Sa!
Redacția Botoșăneanul
Dec 04, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 04, 2024
Sute de articole pirotehnice confiscate de polițiști la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 04, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile