More

    Don't miss out!

    Sing up for our newsletter to stay in the loop.

    Ucraina „susține esența acordului de pace” negociat la Geneva cu SUA, anunță un oficial / Ce urmează în procesul de negocieri


    Ucraina „susține esența acordului de pace” negociat la Geneva cu SUA, anunță un oficial / Ce urmează în procesul de negocieri

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în timpul unei întâlniri de la Casa Albă din Washington, D.C., cu președintele american Donald Trump, pe 17 octombrie 2025,
    FOTO: Aaron Schwartz – Pool via CNP / Shutterstock Editorial / Profimedia

    Proiectul planului de pace urmează să fie finalizat cu o întâlnire între Volodimir Zelenski și Donald Trump. E neclar deocamdată care este poziția Rusiei, cu care o delegație americană poartă discuții la Abu Dhabi, scriu Reuters și CBS.

    Ucraina susține esența planului de pace rezultat în urma discuțiilor cu Statele Unite la Geneva, dar unele dintre cele mai sensibile aspecte ale cadrului rămân să fie discutate între președinții celor două țări, a declarat marți un oficial ucrainean pentru Reuters.

    Șeful securității naționale a Ucrainei a declarat anterior că președintele Volodimir Zelenski ar putea vizita Statele Unite în următoarele zile pentru a finaliza un acord cu Donald Trump în vederea încheierii războiului dintre Ucraina și Rusia.

    În paralel, un oficial american a declarat pentru CBS News că Kievul a „acceptat un acord de pace” negociat de administrația Trump pentru a pune capăt războiului.

    Declarația făcută de oficialul american a mers mai departe decât poziția ceva mai precaută exprimată de Kiev.

    „Ucrainenii au acceptat acordul de pace”, a declarat oficialul american pentru CBS News. „Mai sunt câteva detalii minore de pus la punct, dar au acceptat acordul de pace”, a adăugat el.

    Oficialii ucraineni, precauți

    Consilierul pentru securitate națională al Ucrainei, Rustem Umerov a scris marți într-o postare pe rețelele sociale că negociatorii țării au „ajuns la un acord comun asupra termenilor esențiali” ai unui acord discutat între oficialii americani, europeni și ucraineni la Geneva în weekend.

    „Acum contăm pe sprijinul partenerilor noștri europeni în pașii următori. Așteptăm cu nerăbdare să organizăm o vizită a președintelui Ucrainei în SUA la cea mai apropiată dată potrivită din noiembrie, pentru a finaliza pașii finali și a încheia un acord cu președintele Trump”, a spus Umerov în postarea sa de marți pe X.

    „În urma întâlnirilor de la Geneva, vedem multe perspective care pot face ca drumul spre pace să devină realitate. Există rezultate solide, dar mai este încă mult de lucru”, a spus și Zelenski marți dimineață.

    Discuții SUA-Rusia la Abu Dhabi

    Informația a venit în timp ce secretarul Armatei SUA, Dan Driscoll, se afla la Abu Dhabi pentru a se întâlni cu oficialii ruși, potrivit Reuters și Politico.

    Un oficial militar american din Abu Dhabi a declarat pentru CBS News că Driscoll a petrecut ore întregi marți negociind cu reprezentanții ruși, participând la întâlniri pe tot parcursul zilei.

    „Rămânem foarte optimiști”, a spus oficialul. „Secretarul Driscoll este optimist. Sperăm să primim în curând un răspuns din partea rușilor. Lucrurile se mișcă repede”, a spus acesta.

    Nu este clar cine mai face parte din delegația americană din Abu Dhabi. Un oficial american a declarat marți pentru CBS News că o delegație ucraineană se află, de asemenea, acolo și a fost în contact cu Driscoll și echipa sa.

    Ce spune Rusia

    Rusia nu a reacționat deocamdată la această informație. Ceva mai devreme, oficialii ruși au semnalat că nu au primit încă versiunea modificată a planului de pace, dar că susțineau unele propuneri din proiectul în 28 de puncte propus inițial de SUA.

    Acesta a fost modificat la Geneva, și redus la 19 puncte. Din plan au dispărut unele prevederi favorabile Rusiei, în vreme ce deciziile majore – precum controlul teritoriilor – au fost lăsate în așteptare.

    În cadrul unei conferințe de presă marți, ministrul de externe veteran Serghei Lavrov a declarat reporterilor că, deși Rusia „apreciază poziția SUA, care ia inițiativa în rezolvarea conflictului ucrainean”, Moscova „acționează în mod profesionist, fără a divulga informații înainte de încheierea acordurilor oficiale”.

    „Rusia se așteaptă ca SUA să o informeze în viitorul apropiat cu privire la rezultatele consultărilor cu Ucraina și Europa”, a spus Lavrov.

    Premierul britanic temperează optimismul

    Premierul britanic Keir Starmer a încercat să minimizeze importanța noilor informații, scrie The Guardian.

    „Din câte înțeleg, nu este vorba de un acord nou, ci de confirmarea din partea Ucrainei că este mulțumită de proiectul elaborat ieri la Geneva, care, desigur, nu abordează problema teritoriului”, a spus el.

    „Așadar, din câte înțeleg, este vorba de o confirmare a ceea ce s-a decis la Geneva, dar nu de un nou set de propuneri sau acorduri”, a explicat Starmer.



    Source link

    Exit mobile version