Trei persoane, printre care și un copil, au ajuns la spital în urma unui accident rutier ce s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Dămideni. În eveniment au fost implicate două autoturisme, în care erau, în total, cinci persoane.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești, cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și două echipaje aparținând Serviciului Județean de Ambulanță.
Pompierii au constatat că toate persoanele erau ieșite din autovehicule.
Trei dintre acestea, un bărbat, o femeie și o fetiță, care se aflau într-unul dintre autoturisme, au fost rănite. Victimele au fost preluate și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor.
Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.
Botoșănean adus la Urgențe de la un abator din județ, cu brațul tăiat
Gabriela Erdic
Dec 04, 2024
Botoșăneancă AMENDATĂ cu 800 de lei de polițiștii locali
Redacția Botoșăneanul
Dec 04, 2024
Gabriela Erdic
Dec 04, 2024
Sute de botoșăneni vor primi ajutor pentru încălzirea locuinței
Redacția Botoșăneanul
Dec 04, 2024
Angiograful performant a ajuns astăzi la Spitalul Județean: ANUNȚUL managerului – VIDEO
Oana Sava
Dec 04, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile