Un botoșănean, mână dreaptă a edilului din Constanța, suspectat de afaceri ilegale

Un om de afarceri din Botoșani, bănuit a fi drept mâna dreaptă a primarului Radu Mazăre, nu a fost prezent la perchezițiile DNA efectuate marți dimineață în domiciliul său. Botoșăneanul a fost absent și de la sediile firmelor de contabilitate pe care le deține, a scris publicația Hot News.

 

Procurorii caută o reţea de off-shoruri cipriote care ar fi fost folosită în ultimul deceniu de Sorin Strutinsky pentru a „căra” comisioanele pentru afaceri şi terenurile retrocedate ilegal la Constanţa de echipa de la Primăria lui Radu Mazăre. Aceleaşi off-shoruri  figurează ca asociate în firme care deţin terenuri puse la dispoziţia investitorilor din judeţul Constanţa, dar sunt implicate și în proiecte finanţate pe bani publici sau europeni. Procurorii DNA susțin, în cererea de autorizare a percheziţiilor că Sorin Strutinsky este intermediarul lui Radu Mazăre la Constanţa.
Sorin Strutinsky în vârstă de 47 de ani este originar din Botoșani și a fost coleg cu edilul din Constanța la Universitatea de Marină Civilă. Este președintele Clubului de Volei Municipal, vicepreședinte al Federației Române de Volei, presedinte al filialei constantene a UGIR-1903.
Omul de afaceri botoșănean este considerat un partener de nadejde al primarului Constanței Radu Mazare, spunându-se ca îi gestionează edilului și o parte din afaceri. În Constanța, Strutinsky este asociat, totodată, și cu președintele Consiliului Județean, Nicușor Constantinescu. Cei trei sunt parteneri în mai multe afaceri, iar Strutinsky este actionar, potrivit datelor înregistrate la Registrul Comerțului, în nu mai puțin de 33 de societăti.
CITEȘTE:
 Primarul Mazăre anchetat de DNA pentru locuinţele ieftine importate şi de Portariuc


Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare