Un comisar de Poliție și directorul de la Centrul Antidrog, la Colegiul Național Mihai Eminescu – GALERIE FOTO & VIDEO

Timp de o oră, în sala multimedia a unității de învățământ de elită din municipiul reședință de județ s-a discutat deschis despre subiecte dure.

 

O clasă de elevi de la Colegiul Eminescu a discutat cu Anca Silion Aramă, comisar în cadrul compartimentului analiză și prevenire a criminalității în Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) și Vlad Axinciuc, directorul Centrului Antidrog Botoșani.

 

Discuțiile au fost variate, au pornit de la consumul la droguri și au ajuns la traficul de persoane sau siguranța în mediul online.

 

Adolescenții au demonstrat că sunt ancorați în realitate, grație numeroaselor mijloace de informare care le sunt accesibile extrem de facil. Au avut și o serie de întrebări privitoare la droguri mai ales, la motivele care duc la decizia de a încerca substanțele psihoactive și de ce sunt consecințele atât de grave în accepțiunea celor care militează pentru evitarea lor.

 

„Dacă în Olanda sau alte țări sunt legalizate, cât de mult rău pot face totuși drogurile”?

 

Întrebarea adresată de unul dintre elevi.

 

Sau cum se pot feri adolescenții de acele situații în care se pot trezi cu droguri puse pe ascuns în băuturi sau mâncare. Sau cum pot refuza un joint tocmai când vor să-și impresioneze anturajul. Sau ce pot face cu acea curiozitate care-i împinge către primul fum?

 

Au primit răspunsuri care poate i-au lămurit sau poate nu.

 

Ideea organizării acestor acțiuni în licee vine de la București.

 

„Acțiunea de astăzi se încadrează în campania „10 pentru siguranță” inițiată de Ministerul Afacerilor Interne, campanie care își propune să dea niște sfaturi preventive elevilor care încep anul acesta școlar. Vorbim despre prevenirea consumului de droguri, prevenirea traficului de persoane, despre tot ceea ce înseamnă prevenirea delicvenței juvenile”,

cms Anca Silion Aramă din cadrul IPJ Botoșani

 

Tinerii din generația actuală sunt expuși unor pericole care nu existau în urmă de trei decenii spre exemplu, când un părinte nu tremura la gândul că fiica lui ar putea fi victima unui obsedat sexual cu cont fals pe Facebook iar fiul ar putea cumpăra etnobotanice dintr-o mașină parcată lângă liceu.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare