Un pușcăriaș a vrut să ”momească” o botoșăneancă: S-a drept polițist și i-a cerut bani

Miercuri, 29 aprilie 2015, o botoșăneancă de 65 ani a sesizat poliţiştii cu privire la faptul că a fost apelată telefonic de către o persoană necunoscută, care s-a prezentat ca fiind fiul ei şi care i-a explicat că a fost implicat într-un accident rutier, iar pentru a nu fi arestat trebuie să achite victimelor suma de 3.500 de euro.

 

La scurt timp a fost din nou apelată, de această dată persoana prezentându-se ca fiind poliţist rutier şi explicându-i că banii trebuie predaţi victimelor în vederea retragerii plângerii. Totodată, persoana respectivă i-a cerut femeii să înmâneze suma de bani unui tânăr care urma să se prezinte în scurt timp la domiciliul ei.


În urma sesizării femeii, poliţiştii s-au deplasat la locuinţa acesteia, unde, în jurul amiezii l-au depistat pe P. I. de 19 ani, din comuna Dumbrăveni, județul Suceava, în timp ce intra în curtea locuinţei.


Acesta a declarat că a venit în municipiul Botoşani, după ce a fost apelat telefonic de către C. G. (persoană lipsită de libertate, deţinută în prezent în Penitenciarul Giurgiu), care i-a cerut să se deplaseze la domiciliul femeii pentru a ridica suma de 3.500 de euro.


Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani. În urma extinderii cercetărilor, poliţiştii au stabilit că tânărul este bănuit şi de comiterea altor două infracţiuni de înşelăciune şi a patru tentative de înşelăciune, fapte pe care le-ar fi comis în baza  înţelegerilor prealabile cu C. G. Poliţiştii continuă cercetările, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a persoanelor implicate.

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:35759:Botoșănean reținut în Vâlcea pentru șmecherii prin telefon: 7.000 de lei & presupus accident]]

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare