Vineri după-amiază, un tânăr de 19 ani, din Vlăsineşti, în timp ce conducea un autoturism pe un drum comunal din localitate, a accidentat un pensionar și, fără să-l intereseze soarta acestuia, a fugit.
Bărbatul lovit, în vârstă de 73 de ani, se deplasa pe partea dreaptă a drumului, din sens opus. Conducătorul auto a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, fiind identificat ulterior pe raza localităţii.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ; ulterior i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia.
Polițiștii botoșăneni și-au promovat profesia la Bursa Locurilor de Muncă
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Pompierii botoșăneni prezenți la Bursa locurilor de muncă
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Accidentul aviatic ținut secret: De ce s-a ascuns prăbușirea aparatului de zbor la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024