Un puștan care anul acesta a accidentat mortal un tânăr, s-a răsturnat cu mașina la Baisa și a rupt doi stâlpi – FOTOGALERIE

La cinci luni după ce a lovit mortal cu mașina un tânăr din Vlădeni, un începător a comis un nou accident rutier, nu foarte departe de precedentul.

 

A scăpat doar cu o amendă

 

În vârstă de 18 ani, circula astăzi la amiază pe drumul Botoșani – Suceava și în zona Baisa, din cauza vitezei excesive, a pierdut controlul asupra automobilului în care se afla.


Opelul Vectra a părăsit șoseaua, s-a răsturnat și a rupt doi stâlpi.


Ca prin minune, șoferul nu a pățit nimic astfel încât oamenii legii l-au amendat pentru 870 amendă pentru neadaptarea vitezei la condițiile de trafic.


Din fericire, era singur în automobil și nici nu a lovit pe cineva după ce a ieșit de pe drum. Nu consumase băuturi alcoolice.


SOS Savencu a intervenit la fața locului și a ridicat autovehiculul.

 

Cum este posibil așa ceva?


Tânărul care se afla astăzi la volanul automobilului este cel care în primăvara acestui an a produs un accident mortal la Vlădeni.


În noaptea de 18 spre 19 mai, acesta a lovit cu mașina un alt tânăr, de 25 de ani, care se afla în fața casei sale.


Atunci polițiștii botoșăneni i-au deschis dosar pentru ucidere de culpă, iar explicația dată astăzi pentru faptul că respectivul încă mai conduce a fost aceea că are ordonanță de la procuror.


VEZI MAI JOS VIDEO DE LA ACCIDENTUL DIN PRIMĂVARĂ

 

 

Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare