Zeci de elevi s-au vaccinat la Liceul „Alexandru cel Bun” din Botoșani – GALERIE FOTO

Elevi majori și minori au primit prima doză a vaccinului, respectând toate normele în vigoare.

 

La inițiativa Direcției de Sănătate Publică Botoșani, în cadrul campaniei naționale de vaccinare în școli, având ca scop continuarea imunizării populației împotriva virusului COVID 19, în data de 4 iunie s-a organizat un centru de vaccinare și la Liceul „Alexandru cel Bun” Botoșani.

 

Acțiunea a fost posibilă datorită multiplelor activități de informare organizate în școală, prin colaborarea conducerii școlii, a profesorilor, a părinților,a Direcției de Sănătate Publică și a Inspectoratului Școlar Județean Botoșani.

 

”De asemenea, elevii majori, ce urmează să susțină examenul maturității și admiterea la facultăți, vaccinați anterior, au reprezentat un model pentru colegii de generație, dar și pentru cei mai mici. În aceste condiții, zeci de elevi majori și minori au primit prima doză a vaccinului, respectând toate normele în vigoare. Au fost analizate dosarele medicale ale elevilor solicitanți, prin implicarea personalului medical al cabinetului liceului, dar și solicitările și acordurile părinților. Rapelul urmează să se efectueze în cadrul aceluiași centru”,

prof. Oltean Brândușa Doina, director adjunct

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare