Deputatul George Simion, singurul candidat la președinția AUR, a fost ales pentru un nou mandat în fruntea partidului, duminică, în cadrul unui congres organizat la Alba Iulia la șase ani de la înființarea formațiunii. El i-a criticat pe actualii guvernanți în discursul susținut pe scena evenimentului, spunând că aceștia reprezintă „trecutul”, și le-a mulțumit colegilor săi pentru eforturile depuse în ultimii ani.
După ce a fost anunțată realegerea sa la conducerea AUR, George Simion a declarat că își începe al doilea mandat de președinte al AUR „într-o situație cât se poate de incertă”.
„Încep al doilea mandat al meu, ca președinte AUR, într-o situație cât se poate de incertă. În 2026 se poate întâmpla orice, de la a fi arestat, până la a forma o guvernare cu AUR, o guvernare la care românii au mari, mari speranțe. Te poți aștepta la orice și, la fel, este situația în societatea modernă cu care ne confruntăm. Noi trebuie să avem grijă de toți, de la cei care muncesc pământul și astăzi sunt speriați de impozitul care vine peste ei, pe magazii, pe pătule, pe solarii, până la cei vor să performeze în domenii precum blockchain și inteligența artificială”, a declarat George Simion.
Liderul AUR a spus va fi „mai exigent decât oricând”.
„Vă promit un singur lucru, voi fi un președinte mai blând decât se așteaptă unii, dar mai exigent decât oricând. Nu e vreme de plânsete. Nu e vreme de bocete. Nu e vreme de relaxare. E vreme de luptă și știu că am, prin voi și prin ceilalți membri AUR, alături de mine niște luptători care vor câștiga pentru România!”, a mai declarat Simion.
George Simion a fost ales pentru încă un mandat de președinte al AUR. Dintre cele 1.008 voturi exprimate, 991 au fost „pentru”, iar 17, „împotrivă”.
Restul conducerii AUR a fost aleasă printr-un vot online, potrivit anunțului făcut vineri de AUR. Noul președinte al Consiliului Național de Conducere este Petrișor Peiu.
Cei 14 vicepreședinți aleși sunt: eurodeputatul Adrian Axinia, deputatul Răzvan Biro, totodată președinte al Tineretului AUR, deputata AUR Ramona Bruynseels, deputatul AUR Mihai Enache, deputatul Andrei Gușă, deputata Ramona Lovin, deputatul Mugur Mihăescu, deputata Dumitrina Mitrea, deputatul Sorin Muncaciu, deputatul Valeriu Munteanu, deputata Gianina Șerban, deputatul Dan Tanasă, eurodeputata Georgiana Teodorescu și senatorul Nicolae Vlahu.
George Simion susține că „țara este jefuită”: „Sper ca de aceşti escroci să se ocupe poporul”
În discursul susținut pe scena Congresului AUR, George Simion a spus că actualii guvernanți reprezintă „trecutul”. „Noi suntem viitorul”, a adăugat deputatul, care le-a mulțumit colegilor din partid pentru activitatea depusă în cei șase ani de la înființarea formațiunii.
„Țara este jefuită, veniturile scad, firmele româneşti în aceste zile se închid cu zecile de mii, iar agricultorii români sunt abandonaţi şi batjocoriţi, iar pensionarii nu ştiu la ce să renunţe, la hrană, la medicamente sau la căldură, tinerii noştri nu se mai gândesc să-şi facă un rost în ţară, ci se gândesc să o părăsească”, a mai declarat Simion, citat de News.ro.
Liderul AUR a îndemnat Guvernul „să taie banii pentru partidele politice, să reducă numărul de parlamentari la 300, aşa cum a votat poporul român, să revină la votarea primarilor în două tururi, să se întoarcă la democraţie şi la transparenţă”.
„Dacă nu implementează ei aceste lucruri, nu-i nicio problemă, le vom implementa noi! Sper ca de aceşti escroci să se ocupe poporul român. Ei sunt trecutul şi noi, dragi prieteni, prin tot ce am reuşit să construim în aceşti şase ani, suntem viitorul”, a continuat George Simion.
El susține că taxele introduse de actuala putere „aduc mai puține încasări la buget”.
„Măsurile astea au ca scop creditarea ţării în condiţii dezavantajoase şi mărirea datoriei externe care a ajuns acum la 60%. În actuala direcţie, dragi colegi, vom ajunge exact în situaţia Greciei în 2008 şi noi suntem singurul obstacol şi sunt singura piedică şi singura buturugă mică pentru planurile lor destructive. Vor să pună pe butuci bruma de capitalul românesc care putea prospera în România”, a adăugat Simion.
George Simion le-a oferit o replică și celor care critică faptul că nu are contracandidat la șefia AUR.
„Sunt unii care spun că, uite, Simion nu are contracandidat şi nu este democrat partidul AUR. Chiar cred că suntem cel mai democratic partid şi am avut funcţiile de conducere precum preşedintele CNC-ului şi vicepreşedinţii votaţi de întreg partidul. Dacă au unii vreo teamă sau vreo îngrijorare, le spun că nu mi-era teamă de nici o concurenţă şi nici nu anulam alegerile, cum au făcut ei”, a conchis Simion.
Congresul Național al AUR a început. Președintele Consiliului Național de Conducere al partidului, senatorul Petrișor Peiu, a invitat doi preoți pe scenă pentru a binecuvânta evenimentul, organizat în apropiere de Alba Iulia.
Actualul președinte AUR a anunțat sâmbătă seară că a ajuns la Alba Iulia, unde duminică va avea loc Congresul partidului, începând cu ora 16. Acesta va participa și la manifestațiile dedicate Zilei Naționale de 1 Decembrie.
„AUR își desfășoară congresul ordinar, odată la 4 ani, în care daca voi avea încrederea colegilor, voi fi reales președinte al AUR și în care, prin votul a peste 46.000 de membri desemnăm și celelalte funcții de conducere din Alianța pentru Unirea Românilor. Îmi pare rău că aveam doar o sală de o mie de locuri și nu avem loc de toți membrii AUR, dar străzile acestea sunt destul de mari pentru a vă cuprinde pe toți de Ziua Națională”, a declarat Simion, într-un clip video, însă nu a precizat urmăritorilor săi că este unicul candidat pentru șefia AUR.
Astfel, AUR se alătura PSD și PNL, care au avut, de asemenea, câte un singur candidat la cele mai recente congrese.
Reguli stricte pentru candidații la șefia AUR
Au fost impuse reguli stricte posibililor candidați care au dorit să se înscrie în cursa pentru președinția partidului membrilor AUR:
- Să fie membru AUR cu o vechime în partid de cel puțin 24 luni;
- Să aibă cotizația plătită la zi;
- Programul politic;
- Lista echipei, care se votează pe moțiune, împreună cu președintele – membrii Biroului Național de Conducere.
„Componența echipei (membrii BNC) propusă de fiecare candidat la funcția de președinte al partidului poate fi modificată ulterior datei de 7 noiembrie 2025, însă nu mai târziu de 25 noiembrie 2025, și numai în limita a cel mult 25% din numărul total al membrilor BNC incluși în propunerea inițială”, conform regulilor.
- Lista cu minim 100 de semnături ale susținătorilor – membri de partid, cu o vechime în partid de cel puțin 6 luni, cu cotizația plătită la zi;
- Lista a cel puțin 20 parlamentari/europarlamentari AUR – susținători. Susținătorii semnatari (alții decât parlamentarii) trebuie să fie din minim 5 județe ale țării, câte maxim 20 de semnatari din județ.
Votul pentru președintele partidului va fi unul secret, conform regulamentului partidului.
Conducerea AUR a decis în luna septembrie ca organizarea congresului să aibă loc la Alba Iulia, „locul unde AUR a pornit la drum și unde, simbolic, se scrie de fiecare dată istoria unității românilor”, după cum a anunțat partidul în acel moment.
„Congresul AUR va fi un moment de bilanț, dar și de reafirmare a angajamentului nostru față de români: un partid suveranist, curajos, dedicat apărării interesului național și reconstrucției unei Românii demne și puternice”, au punctat reprezentanții AUR.
Conducerea AUR, stabilită deja
Vineri, AUR a anunțat că partidul și-a ales, printr-un vot online, noua conducere, excepție făcând președintele partidului. Senatorul Petrișor Peiu este noul președinte al Consiliului Național de Conducere (CNC) AUR.
Petrișor Peiu este și liderul senatorilor AUR și este un comunicator important al partidului, fiind cel care organizează conferințe de presă săptămânale la Parlament pe teme de actualitate. Peiu îi ia astfel locul lui Claudiu Târziu, care a demisionat din partid când deținea funcția preluată acum de Petrișor Peiu.
Odată cu Peiu, au fost aleși 14 noi vicepreședinți, a anunțat AUR:
- Adrian Axinia – europarlamentar AUR;
- Răzvan Biro – deputat și președintele Tineretului AUR;
- Ramona Bruynseels – deputată AUR;
- Mihai Enache – deputat AUR, fost candidat al partidului la București la alegerile locale din 2024;
- Andrei Gușă – deputat ales pe listele SOS România, dar trecut la AUR din septembrie 2025;
- Ramona Lovin – deputată AUR;
- Mugur Mihăescu – deputat AUR;
- Dumitrina Mitrea – deputată AUR;
- Sorin Muncaciu – deputat AUR;
- Valeriu Munteanu – deputat AUR;
- Gianina Șerban – deputată AUR;
- Dan Tanasă – deputat AUR, care recent îndemna românii să respingă coletele livrate de muncitorii din Asia și Africa;
- Georgiana Teodorescu – europarlamentară AUR;
- Nicolae Vlahu – senator AUR

