More

    PNL acuză că primarii PSD din Iași nu s-au mai dus la întâlnirea cu Bolojan pentru că au primit „telefoane de amenințare”


    Siglele PSD și PNL, Foto: Inquam Photos / George Călin

    Siglele PSD și PNL, Foto: Inquam Photos / George Călin

    După ce mai mulți primari PSD au anunțat că boicotează întâlnirea cu premierul Bolojan de la Iași, filiala PNL din județ a transmis că edilii confirmaseră prezența la întâlnire, dar ulterior au decis să nu mai participe pentru că au primit „telefoane de amenințare”.

    „Ipocrizia PSD Iași atinge cote alarmante. Mai mulți primari PSD au confirmat prezența la întâlnirea cu Ilie Bolojan, dar au primit apoi telefoane de amenințare”, așa începe comunicatul emis de filiala PNL din Iași.

    Ei spun că resping ferm „retorica populistă, mincinoasă și panicardă lansată de PSD Iași la adresa premierului”. În plus, acuză că social-democrații se tem de reformă, faptul că pot pierde controlul asupra banilor publici și „sinecurile”.

    Liberalii de la Iași transmit că edilii PSD au confirmat inițial participarea la întâlnirea cu premierul Bolojan, dar că apoi au primit „telefoane și ordin de la centru să refuze și li s-a livrat un punctaj populist”.

    „Protestul primarilor PSD Iași nu are nicio legătură cu ceea ce gândesc fiecare în mod personal, ci cu amenințări venite pe linie de partid”, arată comunicatul PNL Iași.

    Captură foto a grupului de Whatsapp pe care primarii din Iași au confirmat prezența la întâlnirea cu premierul Bolojan

    Printre primarii PSD care au confirmat prezența, potrivit capturii de ecran, se numără Sorin Constantin Lazăr, primarul comunei Strunga, George Cristea, din comuna Grozești și Eduard Zaur, primarul comunei Heleșteni.

    Primarii PSD au anunțat că boicotează întâlnirea

    Din cei 98 de primari din Iași, 47 sunt de la PSD. Ei au anunțat vineri că nu vor participa la întâlnirea de la ora 14:00, la Palatul Culturii, între primarii ieşeni şi premierul Ilie Bolojan. Social-democrații acuză că întâlnirea este una doar de formă:

    „Premierul ‘Taie-Tot’, liberalul Ilie Bolojan, acest propovăduitor al austerităţii, vine la Iaşi, astăzi (vineri – n.r), să se întâlnească cu primarii din judeţ. Întrunirea este, însă, una pur formală: deciziile de reduceri bugetare au fost deja luate. Adoptarea măsurilor de austeritate, fără o consultare reală cu toate părţile implicate, va avea efecte dramatice asupra comunităţilor locale. Ignorarea partenerilor politici şi a opiniei publice este inacceptabilă”, potrivit unui comunicat de presă al PSD Iași.

    Primarii social-democrați din județul Iași au decis să nu participe la convocarea făcută de Ilie Bolojan „după o atentă analiză: „Pentru că PSD nu vrea să legitimeze austeritatea, nu vrea să gireze tăierile, nu vrea sărăcie”.

    Mai mult, ei anunță că sunt nemulțumiți de faptul că la evenimentul de la Palatul Culturii, nu au fost invitaţi şi parlamentarii PSD Iaşi și de faptul că nu a fost anunțată o conferință sau o declarație de presă.

    „La fel de neînţeles, nici jurnaliştilor locali nu le este asigurat accesul, nu a fost anunţată nicio conferinţă de presă. De ce se teme Ilie Bolojan să răspundă întrebărilor ziariştilor?”, transmite PSD Iași.



    Source link

    Ultimele Stiri

    Articole asemanatoare