
Lingouri de aur, Foto: Agerpres
Preţurile aurului şi argintului au scăzut puternic vineri, după ce preşedintele Donald Trump l-a nominalizat pe Kevin Warsh drept viitor preşedinte al Rezervei Federale (Fed), o alegere percepută de pieţe ca un semnal de stabilitate şi independenţă pentru banca centrală, transmite CNBC, preluată de News.ro.
La ora transmiterii ştirii argintul spot era în scădere cu aproximativ 14%, tranzacţionându-se în jur de 99 de dolari uncia, după ce coborâse anterior sub pragul psihologic de 100 de dolari. Aurul spot pierdea circa 6%, situându-se la aproximativ 5.060 de dolari uncia, în urma unui declin iniţial de aproape 7%.
Contractele futures au urmat aceeaşi tendinţă, cu aurul pe scadenţă apropiată în scădere cu peste 3%, iar argintul pentru februarie cu aproximativ 10%.Vânzările masive au afectat întregul complex de metale preţioase: platina a pierdut peste 10%, iar paladiul aproape 8%.
Efectele numirii noului șef al Fed
Trump l-a numinalizat oficial pe Warsh, membru al Fed în timpul crizei financiare din 2008, ca succesor al actualului preşedinte Jerome Powell. Piaţa anticipase recent o posibilă nominalizare a unui candidat mult mai „ponderat”, ceea ce alimentase creşterea metalelor preţioase din ultimele luni.
„Piaţa interpretează nominalizarea lui Warsh ca pe un semnal de politică fermă din partea Fed”, a spus Krishna Guha de la Evercore ISI, explicând că noua opţiune ar putea stabiliza dolarul şi contracara scenariile de slăbire prelungită a monedei americane, un motiv-cheie pentru corecţia aurului şi argintului.
Analiştii au remarcat că metalele preţioase au fost susţinute în 2025 de un context excepţional: tensiuni geopolitice, deprecierea dolarului, temeri legate de independenţa Fed şi poziţionări masive ale investitorilor. Dar o schimbare de sentiment poate declanşa corecţii abrupte.
Impactul s-a resimţit şi pe burse: indicele european Stoxx 600 Basic Resources a coborât cu aproximativ 2%, iar acţiunile producătorului de argint Fresnillo au scăzut în jurul nivelului de £39 pe acţiune după corecţia metalelor.
Pe Wall Street, titlurile minerului Endeavour Silver se tranzacţionau în jur de 11,90 USD înaintea deschiderii, iar ETF-urile pe argint au fost puternic afectate: iShares Silver Trust (SLV) se situa în jur de 105 USD, iar ProShares Ultra Silver (AGQ) a fost cotat în jur de 399–400 USD.
Aurul şi argintul au avut creşteri record în 2025, de +65% şi +150%, tendinţă care a continuat şi în 2026. Dar analiştii spun că pieţele sunt vulnerabile când poziţiile devin aglomerate. „Când toată lumea pariază în aceeaşi direcţie, chiar şi activele bune pot suferi vânzări masive”, a spus Katy Stoves de la Mattioli Woods.
Toni Meadows (BRI Wealth Management) a remarcat că ascensiunea aurului spre 5.000 de dolari „a venit prea uşor”, fiind facilitată de slăbirea dolarului şi cumpărările băncilor centrale, un trend care s-a moderat recent. Argintul a urmat traiectoria aurului, ceea ce explică scăderile sincronizate.

