Angelica Bogdan: o viață între stradă și speranța reintegrării sociale
Angelica Bogdan a locuit într-o casă părăsită înainte să ajungă pe stradă
Angelica Bogdan, în vârstă de 63 de ani, este beneficiara Centrului Social de Urgență pentru Recuperare și Integrare „C.A. Rosetti” de aproape două săptămâni, după ce a trăit o perioadă îndelungată fără adăpost. Femeia a povestit că nu a avut niciodată o casă a ei și că a locuit mai mulți ani pe străzi, precum și într-o casă părăsită împreună cu cei doi copii ai săi.
„Eu am stat toată viața prin chirii, nu am avut niciodată o casă a mea. După moartea soțului, am mai stat pe la prieteni cât am avut unde. După, am ajuns pe străzi. De mică am fost necăjită și așa am rămas toată viața”, a declarat Angelica cu o voce calmă.
Pe durata perioadei petrecute pe stradă, femeia a dormit în scări de bloc, pe bănci sau în fața instituțiilor publice, încercând să nu creeze probleme celor din jur: „Am stat și în față la Mitropolie, la primărie. Aveam mâinile și picioarele umflate. Am tăiat și limba de la ghete ca să-mi încapă picioarele. Stăteam pe bancă, cu o punguță lângă mine. Poate nici nu știau oamenii că sunt vai de capul meu.”
Deși uneori primea haine sau mâncare din partea trecătorilor, Angelica a fost și amenințată cu poliția. Indiferent de condițiile meteorologice, ea a rămas pe stradă: „Nu conta că e frig, că plouă, că e caniculă. Stăteam pe stradă zi și noapte. Eu stăteam cuminte, nu voiam să supăr pe nimeni.”
Ajunsă la Centrul Social de Urgență din cauza frigului insuportabil
Angelica Bogdan a muncit o viață pentru a-și susține familia, fiind singura care lucra după cum relata: „Soțul nu muncea, eu eram singura care mergea la lucru. Spălam vase la un restaurant. Am încercat să le ofer ce n-am avut eu. Nu i-am abandonat, nu i-am dat la casa de copii, nu i-am lăsat pe stradă.”
După decesul soțului, situația financiară s-a înrăutățit, iar femeia a locuit cu familia într-o casă părăsită. Copiii au emigrat și au rupt legătura cu mama lor: „Sunt plecați de mult timp, nu mai știu nimic de ei. Poate s-au căsătorit, au familia lor. Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt bine acum.”
La momentul ajungerii la Centrul Social de Urgență „C.A. Rosetti”, Angelica a fost afectată de frigul deosebit de greu de suportat. În centru a găsit condiții care îi oferă siguranță și ajutor: „Aici, în centru, este foarte bine. Doamnele asistente au grijă de noi, suntem foarte bine îngrijiți. Mâncarea e foarte bună, nu am nimic de obiectat.”
Deși centrul reprezintă o soluție provizorie, Angelica exprimă dorința de reintegrare prin muncă: „Eu știu să cos covoare persane la mână, dar acum se caută oameni care știu să lucreze la mașină. Totuși, vreau să îmi caut un loc de muncă. Aici nu te ține o veșnicie, trebuie să te pui pe picioare.”
Astfel, experiența Angelicăi Bogdan ilustrează complexitatea condițiilor care pot conduce la marginalizare și dificultățile în regăsirea unei stabilități sociale și economice.
