Lucrările la Barajul Vidraru vor fi finalizate până la sfârșitul lunii martie, anunță ministrul Energiei, Bogdan Ivan
Termenul pentru finalizarea lucrărilor la Barajul Vidraru
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că intervențiile de la Barajul Vidraru se desfășoară conform graficului stabilit și vor fi finalizate până pe 31 martie. După această dată, barajul va fi reumplut cu apă, proces care ar trebui să se încheie până la sfârșitul acestui an.
„La 31 martie ei au termen să termine lucrarea de bază, urmând ca, după 31 martie, odată cu venirea sezonului cald, să se ajungă la procesul de reumplere a lacului, care ar trebui să fie finalizat până la finalul anului. Este evident că, odată cu folosirea apei dintr-o gură superioară de captare, apa este deja decantată, va duce la o apă mult mai curată, care ajunge să intre în sistemul de distribuție a apei”, a explicat ministrul.
Pentru a scurta perioada de execuție, au fost utilizați inclusiv scafandri pentru înlocuirea sistemelor hidroenergetice din lac.
Soluții temporare și problemele legate de stația de epurare
Pe lângă lucrările la baraj, autoritățile locale, în colaborare cu companii private, au realizat mai multe studii care vizează identificarea unor soluții temporare privind calitatea apei.
„Autoritățile locale, împreună cu niște companii private, au făcut mai multe studii. Dacă acea stație de epurare, care este depășită tehnologic de peste 50 de ani și poate să folosească doar apă care vine la o turbiditate de 50-60 NTU, în condițiile în care majoritatea stațiilor de epurare active astăzi în România pot să proceseze apă aflată la o mie de NTU, reprezintă cu adevărat o problemă și trebuie rezolvată. Cei care au atribuții să se ocupe de un subiect trebuie să se ocupe de el, nu să fie aruncat de la unii la alții”, a adăugat ministrul Energiei, Bogdan Ivan.
Situația apei la Curtea de Argeș
Conform celui mai recent buletin de analiză emis de Direcția de Sănătate Publică din Curtea de Argeș, nu au fost depistate bacterii în apă. Totuși, turbiditatea și concentrațiile de fier și clor rămân peste limitele admise. Din acest motiv, apa nu poate fi consumată ca apă potabilă, ci este recomandată doar pentru uz menajer și igiena corporală.
Lucrările la Barajul Vidraru continuă, iar autoritățile urmăresc atât finalizarea acestora conform termenului stabilit, cât și identificarea unor soluții legate de calitatea apei livrate populației.
Citeste articol integral
Sursa & Foto Credit- „www.europafm.ro”


