ACUM: Colegiu Prefectural, noul subprefect la dreapta lui Macaleți

În aceste momente în sala mare a Palatului Administrativ s-a întrunit o ședință de Colegiu Prefectural la care iau parte, fără a fi înregistrate absențe, directorii instituțiilor publice deconcentrate de la Botoșani care fac parte din această structură.

 

Ordinea de zi cuprinde trei puncte de dezbatere, primul fiind unul comun între Inspectoratul Școlar – Poliție – Jandarmi în cadrul căruia sunt puse pe tapet principalele probleme din cadrul sistemului educațional local precum și măsuri care urmează a fi luate pentru protecția elevilor.
În partea secundă vor fi prezentate raportări pe parte agricolă de către Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), în sală fiind prezent directorul executiv, Liviu Zaharia dar și de Direcția Agricolă Județeană cu o situație prezentată de Cristian Delibaș.
Prefectul Costică Macaleți a constatat că ședința este una statutară și le-a cerut celor prezenți în sala Nicolae Iorga să-și închidă telefoanele. (G.E.)
CITEȘTE:
Tocariu absent de la învestirea lui Țigănucă: Șampanie și pupături la Prefectură: FOTO&VIDEO



Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare