Trei persoane care colectau sume de bani în interes personal, susținând că activitatea lor se desfășoară în scop umanitar, au fost surprinse de polițiștii locali în momentul în care abordau cetățenii în zone intens circulate din municipiul Botoșani, respectiv în Piața Centrală, sau pe străzile Marchian și Calea Națională.
În data de 2 iulie, în zona Pieței Centrale, a fost surprins numitul T.A., cu domiciliul județ Suceava, în timp ce colecta sume de bani, motivând că își desfășoară activitatea pentru o mânăstire din Hîrlău, județul Iași, fără a face dovada celor declarate.
Motivat de cele constatate, a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1.000 lei.
Două zile mai târziu, două persoane cu vârste cuprinse între 22 și 25 de ani, cu domiciliul într-o localitate din județul Suceava, au declarat că au venit în municipiul Botoșani cu scopul de a colecta bani pentru un caz umanitar. Întrucât la momentul verificărilor s-a constatat că nu au domiciliul în municipiul Botoșani și nici nu dețineau acordul Primăriei municipiului Botoșani pentru a desfășura activități de colectare a unor sume de bani a fost dispusă sancționarea contravențională a ambelor persoane cu amendă în valoare de 1.000 de lei fiecare
Potrivit unei Hotărâri de Consiliu Local care vizează stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea, înfrumusețarea, pe raza municipiului este interzisă colectarea fără a deține acord de folosință a domeniului public, a unor sume de bani, alimente sau alte bunuri materiale de către alte asociații, fundații sau persoane fizice, în afară de cele cu sediul sau domiciliul în Botoșani, care trebuie să aibă aviz de la Serviciul Patrimoniu.
Nerespectarea atrage răspunderea contravențională și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 1.600 lei, dacă sunt săvârșite de către persoane fizice, iar dacă sunt săvârșite de persoane juridice, cu amendă de la 1.500 lei la 2.500 lei.
„Recomandăm cetățenilor să fie foarte atenți și reținuți în a da curs solicitărilor care vin din partea unor falși reprezentanți ai unor așa-zise „asociații umanitare” și să sesizeze imediat organele competente dacă au suspiciunea unor astfel de activități ilegale”, este mesajul polițiștilor locali botoșăneni.