Parchetul de pe lângă Curtea de Apel a preluat dosarul privitor la moartea Alexandrei Ivanov în data de 29 august 2023, la 11 zile de la deces. Suspect la acest moment în ancheta penală este medicul care se afla de gardă în noaptea de 17 spre 18 august 2023, în Maternitatea Botoșani.
Mariana Pitrop are calitatea de suspect, fiind cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă după ce nu a intervenit în calitate de medic pentru a-i acorda ajutorul medical de specialitate necesar, care poate i-ar fi salvat viața pacientei.
Ea a fost cea care a decis internarea tinerei în seara zilei de 17 august, în jurul orei 23:30, având în vedere că se afla în serviciul de gardă. Ulterior, timp de 8 ore și jumătate nu ar fi intervenit pentru monitorizarea pacientei și nu și-ar fi respectat atribuțiunile de serviciu prin prisma profesiei de medic, fapte care au dus la degradarea stării de sănătate a tinerei de 25 de ani.
La ora 8:20 a fost declarat decesul Alexandrei Ivanov, cauzele fiind insuficiență cardio-respiratorie acută consecutivă edemului pulmonar acut, ca urmare a unei sarcini oprite din evoluție, complicată infecțios.
Pe 11 septembrie un număr de 12 membri din familia Alexandrei au formulat cerere să se constituie părți civile în dosarul penal. Este vorba despre Gabriel Ivanov în calitate de soț, cei trei copii: Sofia, Ioan și Iosif, părinții Doina și Virgil Miron, fratele Vlad Miron, bunicii Maria Miron și Georgeta și Neculai Ichim, cumnatul Alin Ivanov și Bianca Pomparău, tânăra care-i devenise ca o soră Alexandrei.
Familia a mai solicitat ca și Spitalul Județean să fie constituit în dosar ca parte civilă responsabilă, în calitate de furnizor de servicii medicale, având în vedere că pacienta se afla în îngrijirea și sub supravegherea Marianei Pitrop, medic în cadrul ”Mavromati” unde era în exercițiul atribuțiunilor de serviciu.
În acest context, având în vedere că Spitalul Județean are calitatea de angajator și furnizor de servicii medicale, s-a constatat că se impune și răspunderea civilă a unității medicale, conform prevederilor din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
„Familia Alexandrei s-a decis în privința cuantumului daunelor morale pe care le solicită, în calitate de parte civilă, de la cei care vor fi gășiți vinovați de moartea tinerei, în Maternitatea Botoșani. Este vorba de un total de 7,05 milioane de euro, sumele fiind individualizate pentru fiecare persoană în parte. Sperăm că, în final, judecătorii vor lua o decizie care să reprezinte un avertisment serios pentru toți cei care, din interiorul sistemului medico-sanitar, încă își închipuie că a trata un pacient înseamnă a-i face o favoare, că regulile și procedurile există pentru a fi încălcate, că sistemul are drept unic scop pe acela de a le oferi lor bani, prestigiu și putere de viață și moarte asupra altor ființe umane”,
Gianina Vera Poroșnicu, avocatul familiei Ivanov
Pentru cei trei copii ai Alexandrei, prejuduciul moral enorm este evident avându-se în vedere faptul că au rămas fără cea mai importantă persoană din viața lor. Lipsa mamei poate afecta dezvoltarea armonioasă a copilului în condițiile în care studiile arată că, în general, familiile monoparentale nu pot avea aceeași influență pozitivă asupra copiilor, precum cele complete.
Gabriel Ivanov a rămas în prezent unic întreținător de familie și într-o situație în care nu poate acorda întreaga atenție necesară pentru cei trei copii. Pe lângă pierderea soției cu care forma o familie frumoasă, soțul Alexandrei a rămas și cu o uriașă responsabilitate având în grijă trei copii de vârste mici.
Cu traume greu de trecut au rămas și părinții fetei care au fost loviți de o suferință neașteptată și greu de dus. Alexandra și Vlad erau singurii copii ai familiei Miron, astfel că și fratele a fost marcat de moartea prematură a Alexandrei, de care era extrem de atașat, această tragedie urmând să-l însoțească și pe el pe tot parcursul vieții.
Tânăra de 25 de ani avea o relație extrem de apropiată cu toți membrii familiei, inclusiv bunicii, unii dintre ei locuind în aceeași curte cu părinții. Starea de sănătate atât fizică cât și mentală a bunicilor s-ar fi agravat brusc după moartea Alexandrei, având în vedere vârsta înaintată.
Soții Alexandra și Gabriel Ivanov s-au dovedit a fi un sprijin solid și pentru familia lui Alin Ivanov, care avea calitate de cumnat. Tată a doi copii, el și soția au trecut prin momente extrem de dificile cu unul dintre copii, moment în care Alexandra a avut grijă de celălalt. Împreună au decis ca în cazul în care ar fi victime ale unui accident fatal, custodia copiilor să revină Alexandrei și soțului ei. De altfel, cumnatul Alin Ivanov era la rândul său membru al Asociației Tinerilor Ortodocși din România (ATOR) și a participat alături de ea la numeroase acțiuni de voluntariat.
Într-una dintre acestea au cunoscut-o pe Bianca Pomparău care a fost pentru defunctă ca o soră, deși nu exista un grad de rudenie sangvină. Bianca a fost primită în sânul familiei extinse a Alexandrei, ajutată să-și termine studiile liceale și să-și crească copilul pe care l-a creștinat.
În dosarul de anchetă s-au solicitat astfel daune materiale în valoare de 50.000 de lei pentru cheltuielile cu înmormântarea și pomenirile conform tradițiilor religioase, sumă care va fi actualizată cu rata inflației și dobânda legală calculată de la data săvârșirii faptei.
Și daune morale în valoare de 7.050.000 de euro, după cum urrmează:
Membrii familiei au arătat că daunele morale nu vor repara niciodată prejudiciul creat prin moartea Alexandrei Ivanov, ci doar pot crea o stare temporară de satisfacție.
În opinia lor, prejudiciul în totalitate este imposibil de acoperit prin intermediul unei sume de bani, însă poate fi un semnal pentru sistem, pentru a fi prevenite și evitate alte tragedii de acest fel, pe viitor.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava au admis cererea de constiture a părților civile și responsabile.
În prezent, se află în plină desfășurare o expertiză medico-legală care are ca scop stabilirea exactă și completă a circumstanțelor în care s-a produs decesul victimei.
Avocatul familiei Ivanov, Gianina Vera Poroșnicu urmează să solicite și instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor deținute de suspectă.
Redacția Botoșăneanul
Dec 05, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 05, 2024
Mesajul Poliției Române pentru elevi, profesori și părinți: Ce au simțit ei? O lecție dureroasă
Gabriela Erdic
Dec 05, 2024
Doi judecători cu funcții de conducere la Tribunalul Botoșani se pensionează
Oana Sava
Dec 05, 2024
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat: CINE este noua iubită a tânărului
Redacția Botoșăneanul
Dec 05, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile