Cu o durere nemărginită, familia, prietenii și întreaga comunitate plâng dispariția fulgerătoare a lui Roman Antonio, un tânăr de doar 20 de ani, luat prea devreme dintre cei dragi în urma unui tragic accident rutier.
„Antonel, te roagă mama
Surori, frați, tata și Nana
Cumnați, cumnate și nepoți
Te rog să vii, dar nu mai poți!
Moarte, oare pe tine nu te doare
C-ai stins subit un copil soare?”
Versurile sfâșietoare transmise de familie arată drama sfâșietoare a pierderii unui suflet tânăr, iubit de toți cei care l-au cunoscut.
Trupul neînsuflețit al lui Antonio a fost preluat în cursul zilei de ieri, 17 iulie de la Botoșani, cu respectul cuvenit, de către firma de servicii funerare care se va ocupa de întregul proces al înmormântării.
„Astăzi, am preluat trupul neînsuflețit de la Botoșani, cu toată grija și respectul cuvenit, pentru a ne ocupa, în cele mai bune condiții, de întregul proces al ultimului său drum. Familiilor îndurerate le transmitem sincere condoleanțe și le asigurăm că suntem alături de ele, pentru a ne ocupa cu toată compasiunea, implicarea și profesionalismul nostru”, este mesajul transmis de firma de pompe funebre.
Înmormântarea va avea loc duminică, la ora 11:00, când Antonio va fi condus pe ultimul drum de toți cei care l-au iubit. Va fi o zi a durerii, a amintirilor și a lacrimilor, dar și a unei despărțiri încărcate de respect pentru un copil devenit înger mult prea devreme.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!