Primăria și Consiliul Local Stejari organizează a XVIII-a ediție a Festivalului-Concurs „La Stejarul din Răscruce”
Desfășurarea festivalului și condițiile de participare
Primăria și Consiliul Local Stejari, în colaborare cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, au anunțat deschiderea înscrierilor pentru cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului-Concurs Național al Portului, Dansului și Cântecului Popular „La Stejarul din Răscruce”. Evenimentul va avea loc pe 20 iulie 2026, la Centrul Cultural Multifuncțional „Gheorghe Zamfir”, punctul „Ronghea”, din comuna Stejari.
Festivalul este dedicat copiilor și tinerilor pasionați de tradițiile românești și cuprinde patru secțiuni: soliști vocali (10-16 ani), soliști instrumentiști (10-16 ani), formații de dansuri populare (minim patru perechi) și concurs de port popular, unde se prezintă costumele tradiționale atât femeiești, cât și bărbătești.
Înscrierile sunt deschise până pe 16 iulie 2026, ora 16:00. Solicitanții trebuie să trimită, prin WhatsApp la numărul 0755 130 348, fișa de înscriere completată, copia actului de identitate sau a certificatului de naștere, iar pentru minori, și copia actului de identitate al unuia dintre părinți, precum și partitura piesei ritmate. Formațiile de dans trimite și suita de dansuri programată pentru concurs.
Organizatorii menționează că deținătorii trofeului din edițiile anterioare sunt excluși din competiție, iar durata maximă admisă pentru suitele coregrafice este de opt minute.
Programul zilei de festival
Ziua festivalului debutează la ora 09:00 cu preselecția soliștilor vocali și instrumentiști, precum și cu repetițiile alături de orchestră. Între orele 11:00 și 12:00 are loc tradiționala Paradă a Portului Popular, desfășurată pe traseul dintre Școala Gimnazială „Aurel Teodorescu” și punctul Ronghea, cu participarea ansamblurilor de dansuri.
De la ora 12:00 până la 16:00 se va desfășura concursul propriu-zis și jurizarea, iar între 16:00 și 17:00 se vor acorda premiile. Programul continuă până la miezul nopții cu un spectacol folcloric susținut de elevii Școlii Populare de Artă Târgu Jiu și invitați speciali.
Pe toată durata evenimentului, publicul va putea vizita o expoziție de artă populară organizată în incinta Centrului Cultural Multifuncțional Stejari.
Organizatori și parteneri
Festivalul este organizat de Primăria și Consiliul Local Stejari, care asigură logistica și premiile, în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, responsabil de coorganizare, promovare, jurizare și acordarea trofeului. Evenimentul beneficiază de sprijinul instituțional al Consiliului Județean Gorj.
Acest festival continuă să fie o platformă importantă pentru promovarea folclorului autentic și dezvoltarea talentelor tinere în tradițiile populare românești.
Citeste articol integral
Sursa & Foto Credit- „www.gorjeanul.ro”


