Boala fără leac care a afectat sute de pacienți botoșăneni, nimeni nu se mai face bine – VIDEO 

Este una dintre afecțiunile pentru care nici acum, în 2025 nu s-a găsit un tratament care să ducă la vindecare. 

Pacienții primesc tratament de ameliorare a simptomelor care persistă după diagnosticare pe tot parcursul vieții. 

 

Boala Parkinson

 

Este una dintre afecțiunile care provoacă o stare de temere pentru că de cele mai multe ori, cei diagnosticați nu mai duc același stil de viață. 

Efectele acestei boli au fost prezentate de medicul Cristina Luchian din cadrul Secției Neurologie din cadrul Spitalului Județean Mavromati. 

 

Dr. Cristina Luchian, medic specialist neurolog

„Boala neurovegetativă este o afecțiune care evoluează în timp și presupune distrucția încet, treptată, ireversibilă din păcate, a substanței nervoase. Cea mai frecventă afecțiune este boala Parkinson pe care toți o știu, pentru că tremură. Dar ea de fapt, se prezintă sub un spectru mai larg de manifestări simptomatice. Vom vedea că pacientul tremură, merge mai greu, merge mai aplecat, are o voce mai stinsă, se plânge de un somn mai rău”,

 

Această boală afectează 1% din populația lumii și își face debutul în general în jurul vârstei de 40 de ani. 

La Botoșani au fost consultați și diagnosticați la Spitalul Județean Mavromati peste 400 de pacienți. Numărul lor poate fi mai mare pentru că se pot adresa atât la Spitalul de Recuperare Sfântul Gheorghe cât și la Spitalul Municipal Dorohoi care au de asemenea medici specialiști neurologi. 

 

 

 

 

Nu există cauze și nici vindecare

 

Deși trăim în anul 2025, când știința, medicina și tehnologia au luat un avânt impresionant. 

 

Dr. Cristina Luchian, medic specialist neurolog

„Problema este că la momentul actual încă nu se știe exact ce anume cauzează boala Parkinson. Prin urmare, noi din păcate nu putem încă să asigurăm un tratament curativ, de vindecare. Asta este întrebarea cea mai frecventă a pacienților: mă mai fac bine? Din păcate, răspunsul este nu. Dar dispunem de un arsenal medicamentos vast care ne ajută să le controlăm simptomele cele mai supărătoare”,

 

Cei mai mulți pacienți suferă de rigiditate și o deplasare îngreunată sau lipsă de coordonare care poate avea ca efect căzături. 

Sau există persoane care nu se mai pot deplasa deloc și rămân țintuiți la pat. Ce este cert este că pentru toți cei afectați, boala duce la o scădere a calității vieții. Suferă însă și cei din jur care trebuie să le asigure îngrijirea. 

 

Medicii specialiști de la Spitalul Județean Mavromati fac apel la persoanele care suferă de această boală să ceară ajutor. 

Pentru că simptomele de care suferă pot fi ameliorate și de asemenea specialiștii pot identifica schema de tratament pentru fiecare persoană în parte. 

 

Dr. Cristina Luchian a explicat că și-a dobândit postul din spital prin examen de rezidențiat, sesiunea 2016 și activează efectiv în cadrul secției din 2022. 

Secția de Neurologie cuprinde 42 de paturi organizate în 8 saloane și două rezervă. 

Este deservită de șase medici, 17 asistenți medicali și 12 infirmieri. 

 

Patologia majoritară pe această secție o reprezintă accidentele vasculare cerebrale.

 

Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare