Chiul de la cabinete: Medici din Botoșani amendați după ce nu au fost găsiți la program 

Controalele au fost realizate de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Botoșani în luna mai a acestui an. Iar patru medici de familie și un stomatolog nu au fost găsiți la program. 

 

Cabinetele fără... medici 

 

 

Un control tematic al CAS Botoșani a vizat verificarea respectării programului de lucru de către furnizorii de servicii medicale. S-au efectuat acțiuni de control la șase medici de familie și cinci dentiști. 

 

Trei medici de familie au chiulit de la cabinet, iar unul dintre ei nu este la prima abatere. Acesta din urmă va fi sancționat cu 10%, iar ceilalți doi cu 5% din suma lunară pe care ar urma să o primească de la CAS.

 

Alina Mustiață, director CAS Botoșani

„La sumele reprezentând diminuarea cu 5% și 10% a valorii garantate a unui punct per capita pentru luna mai 2025 se adaugă și contravaloarea serviciilor medicale raportate în perioada de absență de la program”

 

 

Amendă dată și unui stomatolog 

 

 

De asemenea și un stomatolog, aflat la prima abatere, va fi sancționat cu diminuarea a 5% a contravalorii serviciilor de medicină dentară aferente lunii mai 2025. 

 

Medicii urmează să raporteze către CAS Botoșani serviciile acordate în luna mai, iar apoi vor fi calculate și amenzile pe care aceștia le vor primi. 

 

Cert este că se poate ajunge chiar la o amendă de 3.000 de lei.

 

 

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare