Concurs organizat de IȘJ pentru suplinitori cu CINCI zile înainte de începerea școlii

Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) organizează testare organizată pentru ocuparea posturilor vacante pentru suplinitori calificați și necalificați.

 

Deși s-a zvonit că cei care au luat sub cinci la examenul de titularizare nu vor mai fi lăsați să participe la examenul de suplinire, se pare însă că vor avea parte de această ultimă șansă.

„Din primele informații pe care le avem, analizându-se situația existentă în cadrul  sistemului național de educație, ministerul va permite participarea la testare  și a celor care au ieșit din concursul de titularizare cât și a celor care au luat sub cinci”,

Liviu Axinte, președinte Ligii Sindicatelor din Învățământ

 

Probele practice pentru calificați în profilul postului  vor avea loc pe data de 3 septembrie 2019, iar proba scrisă pe 4 septembrie.

 

Iar pentru cei necalificați proba scrisă și interviul pe 4 septembrie 2019.

 

Înscrierea candidaților se va face în zilele de 30 august 2019 și 2 septembrie, între orele 9:00 -16:00 la Școala Gimnazială nr 10.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare