Descinderile care au vizat două centre care sunt coordonate de medicul Daniela Babei au fost efectuate de către Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.
Nu a fost vorba despre comisia constituită de prefectul Sorin Cornilă, pentru această acțiune tematică.
Polițiștii au primit o serie de sesizări de la cetățeni privitoare la activitatea desfășurată în două centre, unul situat în strada Petru Rareș iar celălalt pe Aleea Viilor.
La controlul efectuat de Poliție au fost solicitați în sprijin reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) și Direcției de Sănătate Publică (DSP).
„Astăzi, 14 iulie 2023, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Direcției de Sănătatea Publică și Inspectoratului Teritorial de Muncă au desfășurat activități specifice de verificare a legalității de funcționare, în mai multe locații, din municipiul Botoșani, în care, existau informații, că sunt îngrijite persoane vârstnice. Activitățile sunt în curs de desfășurare, urmând ca la finalizarea acestora să fie comunicate măsurile dispuse”,
Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani
La centrul de pe strada Petru Rareș controlul a fost efectuat în după amiazi zilei de joi, 13 iulie 2023.
La finalizarea verificărilor, polițiștii urmează să prezinte rezultatele controlului și dacă aspectele sesizate de cetățeni se confirmă.
COD PORTOCALIU de inundații anunțat la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Sep 13, 2024
SÂMBĂTĂ: Circulație restricționată pe Calea Națională
Redacția Botoșăneanul
Sep 13, 2024
Pompieri de la Botoșani avansați în grad de ziua lor - LISTA premiaților
Oana Sava
Sep 13, 2024
Ziua Pompierilor marcată la Darabani cu oficialități și defilare militară
Redacția Botoșăneanul
Sep 13, 2024
Marcel Ciolacu vine sâmbătă la Botoșani – PROGRAMUL vizitei
Oana Sava
Sep 13, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile