Sifilisul în România: o boală „rușinoasă” cu impact istoric și epidemiologic de durată
Sifilisul, o infecție bacteriană cu transmitere sexuală cauzată de Treponema pallidum, a reprezentat o amenințare majoră pentru sănătatea publică în România de-a lungul istoriei, generând epidemii importante în special în perioada Principatelor Române și în România Mare.
Originea și stigmatizarea sifilisului
Încă de la debut, sifilisul a fost considerat o boală stigmatizantă, denumită adesea „boala franceză” sau „boala napolitană”, în funcție de regiunea geografică. Aceste denumiri reflectau tendința populațiilor afectate să identifice în afara comunității propriul „vinovat”. Teoria susținută de istorici și medici precum M. Tampa și colaboratorii săi indică faptul că sifilisul a fost introdus în Europa după prima expediție a lui Cristofor Columb în America, fiind adus de marinarii care au intrat în contact cu populațiile indigene.
Sifilisul și războaiele în Principatele Române
Pe teritoriul actual al României, sifilisul s-a răspândit odată cu trupele militare și prostituatele care le însoțeau. Conflictele din secolele XVII–XIX, precum cele ruso-austro-otomane, au favorizat extinderea bolii. Documente istorice, precum „Letopisețul Țării Moldovei” de Ion Neculce sau „Letopisețul Cantacuzinesc”, menționează prezența „bolilor rușinoase”, iar în secolul XVIII, autoritățile au organizat unități medicale specializate în zonele Banatului pentru tratarea militarilor infectați.
Epidemia din secolul XIX și perioada interbelică
În secolul XIX și până în perioada interbelică, sifilisul a continuat să se răspândească, atât în rândul populației generale, cât și în cadrul elitei sociale. Prostituția era legală și reglementată, însă aceasta nu a putut preveni proliferarea prostituatelor clandestine, principale focare de infecție. Raportul doctorului Theodor Phillippescu din 1888 asupra igienei publice din Iași evidențiază eforturile autorităților de a controla boala prin supravegherea prostituției.
Epidemia de sifilis din 1934
Anul 1934 a marcat un punct critic prin înregistrarea a peste 220.000 de pacienți diagnosticați cu sifilis, dintre care peste 50.000 erau cazuri noi. Răspândirea bolii a fost favorizată de frecventarea prostituatelor neînregistrate și de relațiile sexului ocazionale în mahalale. Tratamentul utilizat pe atunci, bazat pe mercur și arsenic, era adesea periculos. Totodată, sifilisul congenital afecta circa 12.000 de copii în același an.
Situația actuală
Deși tratamentele moderne pe bază de antibiotice au redus substantial cazurile severe, sifilisul nu a fost eradicat în România. Rata de incidență se menține ridicată în comparație cu alte state europene, fiind peste 3 cazuri la 100.000 de locuitori, potrivit datelor Institutului Național de Sănătate Publică.
Sifilisul, cu o istorie de câteva secole în România, a fost influențat de factori sociali, militari și culturali care au favorizat răspândirea sa, iar problema continuă să reprezinte o provocare pentru sănătatea publică contemporană.
