Părintele arhimandrit Laurențiu Niță, starețul așezământului monahal de la Almaș, județul Neamț, a trecut la Domnul sâmbătă, 31 mai, după o grea suferință.
Anunțul mutării sale la cele veșnice a fost făcut de părintele arhim. Benedict Sauciuc, starețul Mănăstirii Neamț.
Având numele de botez Leopold, părintele Laurențiu Niță s-a alăturat Schitului Almaș în 1987, după reînființarea așezământului sub îndrumarea părintelui arhimandrit Zenovie Ghidescu, scrie doxologia.ro.
În 1990, schitul a fost ridicat la rang de mănăstire, iar părintele Laurențiu a fost numit stareț. Fiind un bun gospodar și administrator, clericul a muncit de-a lungul timpului pentru restaurarea bisericii și împodobirea ei cu pictură, precum și pentru transformarea, reabilitarea și extinderea complexului monahal.
De atunci, sub îndrumarea sa, obștea mănăstirii a crescut la 14 viețuitori, toți fiind povățuiți de părintele stareț.
În data de 14 mai 2023, în Duminica a V-a după Paști, părintele arhimandrit Laurențiu a primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan „Crucea Moldavă”, cu prilejul resfințirii bisericii mănăstirii.