Deputatul Alexandrin Moiseev a transmis un mesaj după ce s-a alăturat grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaților.
Iată comunicatul transmis redacției:
Doresc să comunic celor care m-au ales faptul că am decis să mă alătur grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaților. Subiectul a fost discutat și asumat cu deplină responsabilitate. Nu m-am înscris în Partidul Social Democrat, așadar nu am o adeziune și îmi păstrez statutul de independent, dar consider că afilierea la un grup parlamentar major este o necesitate funcțională, nu un compromis de conștiință.
Am luat această decizie nu din calcul politic, ci dintr-o convingere clară, întrucât din opoziție nu poți susține eficient proiecte, nu poți promova idei și inițiative pentru România și județul Botoșani. Iar eu am fost ales cu un mandat clar, și anume să reprezint vocea botoșănenilor și să caut soluții reale pentru dezvoltarea comunității noastre.
În actualul context parlamentar și guvernamental, este nevoie de acces la pârghiile decizionale, iar această afiliere îmi oferă un cadru în care pot interveni concret în susținerea proiectelor regionale.
Rămân fidel valorilor mele conservatoare, voi lupta pentru păstrarea identității naționale, pentru credința noastră și pentru protejarea familiilor românești. Dar cred și în responsabilitatea aleșilor de a-și duce la capăt promisiunile.
Voi continua să îmi exercit mandatul cu demnitate, echilibru și independență de gândire, susținând acele măsuri legislative care răspund interesului public și care pot contribui la modernizarea infrastructurii, atragerea de investiții și susținerea serviciilor publice esențiale în țara noastră.
Deputatul de Botoșani plecat din partidul Dianei Șoșoacă a trecut la PSD
(comunicat Alexandrin Moiseev)
Jun 04, 2025
Jun 04, 2025