More

    Don't miss out!

    Sing up for our newsletter to stay in the loop.

    „E reparația unei file de istorie”. Rămășițele ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, vor fi repatriate din Franța



    Rămășițele ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, vor fi aduse acasă. Osemintele vor fi repatriate din Franța. Alexandru Ghica este domnitorul care și-a cheltuit propria avere pentru a construi spitale si cel care a înființat Jandarmeria Română în 1850. La mai mult de un secol și jumătate de la moartea sa, autoritățile pregătesc o ceremonie specială. „E reparația unei file de istorie”, spune primarul municipiului Iași, Mihai Chirica.

    Rămășițele domnitorului Grigore Alexandru Ghica vor fi aduse în țară pe 7 noiembrie. Ultimul domn al Moldovei a murit în exil, în Franța, la jumătatea secolului al 19-lea și a fost înmormântat într-un cimitir din apropierea Parisului.

    „E reparația, să spunem, a unei file de istorie. Ultimul domnitor al Moldovei, cel care l-a precedat pe Alexandru Ioan Cuza, a murit în străinătate și am reușit, după demersuri de aproximativ doi ani de zile, să convingem familia să ne dea voie să-l repatriem”, spune primarul municipiului Iași, Mihai Chirica.

    „O figură a unui om care a făcut totul pentru țara lui și care a fost foarte patriot, care a fost foarte încercat. De altfel, era un om care la final era depresiv, pentru că vedea cauza unirii Principatelor că nu se întâmpla”, a declarat, pentru Digi24, stră-strănepotul lui Grigore Alexandru Ghica, Mihai Ghyka.

    „Era un om care avea o problema legată de depresie, o problemă care i-a fost accentuată de uneltirile și manevrele politice ale timpului, din cauza cărora a și plecat din Moldova și s-a refugiat în Franța”, spune istoricul Florin Cîntic.

    Departe de țară, domnitorul și-a pus capăt zilelor. A lăsat însă o moștenire extrem de importantă. El este cel care înființat Jandarmeria, după model francez, și și-a cheltuit averea pentru a deschide prima maternitate din Moldova.

    „De când eram copil, mi s-a spus: nu uita că e singurul domnitor care a plecat mai sărac de la domnie decât atunci când venise. Jandarmeria română împreună cu jandarmeria franceză au pregătit un protocol ca pentru un șef de stat”, mai spune stră-strănepotul lui Grigore Alexandru Ghica, Mihai Ghyka.

    „După o perioadă de aproximativ 30 de zile, în care va sta la Palatul Culturii, va fi gata și monumentul funerar, pe care noi îl pregătim de aproximativ un an”, explică directorul Palatului Culturii din Iași, Andrei Apreotesei.

    „Ar fi bine să-l aducă dacă aici a fost și aici a fost locul lui”, e de părere o doamnă.

    „Mi se pare foarte corect, pentru că e identitatea noastră”, completează altcineva.

    Sicriul cu osemintele domnitorului va fi expus întâi la București, la Opera Română, și apoi la Focșani, pentru cei care doresc să aducă un omagiu, iar pe 12 noiembrie va ajunge la Iași.

    reporter: Ligia Pricopi
    operator: Mihai Boaru

    Editor : Izabela Zaharia



    Source link

    Exit mobile version