Florin Țurcanu riscă doi ani de închisoare cu suspendare: Eu nu am nimic de pierdut

Dosarul în care președintele Consiliului Județean Botoșani, Florin Țurcanu este anchetat pentru fals intelectual și fals în înscrisuri sub semnătură are termen de judecată astăzi, 11 decembrie 2014, la Curtea de Apel Suceava.

 

Prezent la serviciu astăzi, șeful județului s-a arătat optimist și nici măcar condamnarea nu-l sperie.
Din câte știu eu, pe 3 decembrie magistrații s-au pronunțat și sunt absolvit de acuzațiile de furt intelectual. Tot ce a mai rămas este acuzația de fals în semnătură, dar eu am declarat deja că a fost semnătura mea”, a precizat Florin Țurcanu.
În cazul în care va fi găsit vinovat, acesta riscă până la doi ani de închisoare cu suspendare. Lucru care însă nu îi taie speranțele președintelui de Consiliu. Totodată, el consideră că o astfel de pedeapsă este puțin probabilă întrucât nu a existat până acum vreun precedent.
Întrebat ce va face în situația în care va fi deschizător de drumuri, și cazul lui ar putea chiar crea un precedent, acesta a spus: „dacă se va întâmpla asta voi discuta cu prefectul și se vor lua măsurile care se impun. Oricum eu nu am nimic de pierdut, politica mie nu mi-a oferit nimic și consider că mi-am făcut datoria față de botoșăneni.”
În luna martie Florin Ţurcanu a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare pentru fals intelectual în excluderea unor membri din PNL, însă atât el, cât şi Parchetul au formulat apel.
(C.B)
CITEȘTE:
Magistraţii suceveni îl fierb pe Ţurcanu – AFLĂ ce s-a întâmplat la înfăţişarea din procesul de fals intelectual




Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare