Sezon cu parfum de trecut pentru FC Botoșani: Se va duela cu trei foști antrenori

Caz inedit în primul eșalon fotbalistic românesc. 

 

După ce a evitat retrogradarea la mustață în sezonul recent încheiat, FC Botoșani se pregătește pentru un nou campionat în SuperLiga.

 

Moldovenii vor avea parte de o situație inedită: în sezonul 2025-2026, vor înfrunta trei echipe antrenate de foști tehnicieni ai clubului.

 

Este vorba despre Liviu Ciobotariu (Petrolul Ploiești), Bogdan Andone (FC Argeș) și Mihai Teja (Metaloglobus București). Toți au trecut, mai mult sau mai puțin recent, pe banca tehnică a formației patronate de Valeriu Iftime, potrivit sport.ro 

 

 

 

Liviu Ciobotariu, unul dintre cei mai apreciați antrenori care au trecut pe la Botoșani, a avut două mandate. 

 

În primul (2018-2019), a impresionat, având o medie de aproape 2 puncte pe meci. În al doilea, început în vara lui 2024, n-a mai avut același succes și a fost demis în iarnă, după ce lăsase echipa pe locul 15.

 

Bogdan Andone a fost eroul salvării de acum două sezoane, când avea să câștige barajul cu Mioveni (2-0 la general). Totuși, a fost dat afară chiar la începutul stagiunii următoare, după două eșecuri.

 

Mihai Teja, un alt fost "principal", a condus echipa în 2021, însă a plecat în toamnă după un start slab. 18 meciuri a prins pe banca moldovenilor, cu o medie de 1.22 puncte pe meci (transfermarkt.ro).

 

 

Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

PERCHEZIȚII: Case scotocite de mascați la Botoșani 

Redacția Botoșăneanul

Jun 20, 2025