Și-a înmormântat fiul, dar după o săptămână s-a trezit cu el la poartă: Am început să plâng, am dat de băut la toată lumea

O femeie a avut parte de surpriza vieții după ce fiul ei, pe care credea că îl înmormântase, a apărut viu la poartă

 

Un bărbat din comuna ieşeană Costuleni s-a întors acasă la o săptămână după ce familia sa credea că îl înmormântase. Totul a început în luna octombrie a acestui an, atunci când ieşeanul Gabriel Luca a fost dat dispărut.

 

La o lună după declararea dispariţiei, Poliţia a descoperit un cadavru în Jijia, iar familia dispărutului a fost întrebată dacă acela este Gabriel Luca.

 

„Le-am spus că după faţă este fiul meu, dar nu şi după straie. Era îmbrăcat în culori ţigăneşti. Apoi am luat mortul acasă. L-am înmormântat, i-am purtat slujbele”, spune mama bărbatului într-un interviu pentru bzi.ro.

 

Pe 10 decembrie a avut loc înmormântarea trupului găsit în Jijia. Din data de 10 decembrie şi până pe 18 decembrie membrii familiei lui Gabriel Luca au trăit cu gândul că fiul lor e mort şi înmormântat, însă, vineri, 18 decembrie, membrii familiei  au avut parte de o surpriză de proporţii.

 

Gabriel Luca a apărut viu şi nevătămat la poarta familiei sale, iar mama sa a trecut printr-o spaimă care putea să-i provoace moartea.

 

„Eu am plecat de pe 25 octombrie. N-am spus nimănui. M-am suit în autobuzul de Covansa şi m-am dus la domnul Hordilă. Când m-a văzut, Hordilă Alexandru mi-a spus să rămân la el. Şi am rămas la el două luni. A sunat-o pe mama, i-a spus că sunt la el. Când am ajuns acasă şi am auzit că mi-au făcut înmormântarea am început să plâng. Am dat de băut la toată lumea. Toţi m-au pus pe Facebook”, spune Gabriel Luca.

 

Nu se ştie deocamdată pe cine au înmormântat şi de ce nu şi-au dat seama că bărbatul găsit în Jijia nu era fiul lor. Poliţia efectuează cercetări suplimentare în acest caz.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare