La doar 20 de ani, Bianca Nona Chisăliță ar trebui să-și trăiască tinerețea cu vise mari, planuri și speranță. În loc de emoțiile studenției sau bucuria unei veri fără griji, Bianca trăiește o realitate cruntă: a fost diagnosticată cu Limfom Hodgkin, o formă agresivă de cancer al sistemului limfatic.
Viața ei depinde acum de un tratament urgent, ce va fi efectuat la Spitalul ACIBADEM ATAKENT din Turcia – un loc unde speranțele se pot transforma în realitate. Însă costul acestei șanse este enorm: 63.800 €, sumă imposibil de acoperit de familia ei în timp util.
Bianca nu cere nimic pentru visurile ei, dar are nevoie disperată de noi toți pentru a-și salva viața. Fiecare clipă contează. Fiecare zi în care tratamentul întârzie, înseamnă riscuri uriașe.
În această luptă a sufletului cu boala, nu este singură.
Bianca are nevoie de sprijinul fiecăruia dintre noi. Orice sumă, oricât de mică, înseamnă un pas mai aproape de salvare. Un pas spre viață.
În acest moment, Bianca se află în Turcia, unde urmează 4 săptămâni de spitalizare, departe de casă. Este o perioadă extrem de grea pentru ea, cu dureri mari de oase din cauza injecțiilor pentru stimularea măduvei osoase. Dar cu nădejde și credință, Bianca se pregătește pentru următoarele etape cruciale: chimioterapia și transplantul.
Haideți să o sprijinim în aceste momente decisive. Ar fi păcat să renunțăm chiar acum! Fii o mică bucurie și speranță pentru Bianca.
Donează, distribuie și vorbește cu prietenii tăi. Orice ajutor contează enorm pentru Bianca!
Puteți dona online aici:
https://salveazaoinima.ro/bianca-chisalita/
Împreună putem să o aducem înapoi acasă pe picioarele ei!