Valeriu Iftime, patronul lui FC Botoșani, și-a făcut praf jucătorii după înfrângerea în fața FCSB-ului.
Valeriu Iftime nu și-a menajat deloc jucătorii după prestația dezamăgitoare împotriva campioanei României.
Patronul lui FC Botoșani a găsit explicația pentru înfrângerea clară.
Valeriu Iftime a vorbit la Fanatik Superliga după FCSB – Botoșani:
Valeriu Iftime, finanțator FC Botoșani
„Nu mi-a ieșit. Am fost mici. De fapt am fost cine suntem noi. În prima repriză îmi era și jenă parcă să mă uit. Zici că jucau vulturii cu puișorii. Adică prea mult respect. Oricând de slab ai fi, curaj trebuie să ai, să încerci să faci mai mult, să fii mai insistent, mai arțăgos. Mi s-a părut că am fost foarte slabi. Păcat, dar sincer nu mă gândeam la mai mult. Știam că o să bată FCSB pentru că sunt în formă, nu îi bate nimeni. Înainte de meci trebuie să fii optimist, e ca la alegeri. Eu eram cu 3%. M-a îmbolnăvit politica asta”
Valeriu Iftime recunoaște însă că Botoșaniul a fost aproape să dea lovitura pe finalul partidei la ocazia fostului stoper de la FCSB, scrie fanatik.ro.
Valeriu Iftime, finanțator FC Botoșani
„E adevărat, numai că Doamne-Doamne nu te ajută de fiecare dată. Mai fură și tu ceva. A fost o fază bună acolo, dar Miron nu era de acolo, să aibă mingea în față, portarul și să dea gol”.
(Foto: orangesport.ro)
Meteorologii au prelungit CODUL GALBEN de ceaţă şi polei : Vizibilitate tot mai scăzută
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Blocada de seară: Amenzi pentru drifturi și viteză, polițiștii au răscolit puțin și barurile
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Se caută doi tineri medici pentru Urgențe, candidații dau examenul la Iași
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Jandarmii botoșăneni, la ceas de bilanț: Mii de amenzi date, an cu o sumedenie de misiuni
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Panouri publicitare dezafectate din mai multe zone ale orașului
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile