Marea gimnastă Andreea Răducan a ajuns astăzi, 23 mai 2025, la Botoșani pentru o întâlnire cu elevii despre performanță.
Întrunirea a avut loc la Colegiul AT Laurian acolo unde au ajuns elevi atât din mediul rural, cât și din urban.
O fată de la Liceul de Artă „Ștefan Luchian” a intonat imnul național al României. Imediat după, imnul olimpic a răsunat în aula colegiului
Ulterior, a rulat un film emoționat despre parcursul Andreei Răducan și drumul către o carieră de succes.
Și au fost rostite câteva alocuțiuni.
„Am emoții pentru că nu în fiecare zi te întâlnești cu o campioană olimpică și mai mult decât, nu în fiecare zi bine la Botoșani pe tărâmul geniilor, un geniu. Vă mulțumesc că ne-ați făcut mândri că suntem români”, Bogdan Suruciuc, inspector școlar general IȘJ Botoșani.
„Astăzi am adus în fața dvs o persoană care a reprezentat România la cel mai înalt nivel competițional. Andreea Răducan este un exemplu pe care mi-aș dori ca mulți tineri din ziua de azi să-l urmeze” , Cristian Lazarovici, președinte Uniunea Armenilor – sucursala Botoșani
Spre finalul acțiunii, Andreea Răducan le-a împărtășit elevilor câteva momente din viața sa de sportiv. Campioana a fost aplaudată în nenumărate rânduri de către participanții la eveniment.
Evenimentul a fost organizat de Uniunea Armenilor din România-Filiala Botoșani, în parteneriat cu Colegiul Național „A.T. Laurian” Botoșani, Clubul Sportiv Școlar Botoșani, Liceul cu Program Sportiv Botoșani și Inspectoratul Școlar Județean Botoșani.