Un bărbat din orașul Darabani s-a ales cu dosar penal din partea polițiștilor rutieri după ce pulbere de beat fiind, s-a răsturnat cu mașina.
Sâmbătă seara, Poliţia oraşului Darabani a fost sesizată cu privire la faptul că, pe strada Alexandru Ioan Cuza, din localitate, s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto implicat ar putea fi sub influența băuturilor alcoolice.
La fața locului a fost găsit răsturnat un autoturism, stabilindu-se că vehiculul a fost condus de A. V. de 64 ani, din oraşul Darabani. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat; acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză au fost întocmite dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ”conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.”